Vinerea Neagra

Viata nu se termina cu noi, desi toti vrem sa apucam macar o zi in care sa ne infruptam nesatios din ospatul promisiunilor noastre. N-au trecut decat cinci luni de la vinerea neagra a Transilvaniei si s-au intamplat atatea. Inca nu e razboi, dar nici pace. Am sentimentul ca tara e o uriasa cazarma. Uniformele s-au inmultit, guvernul e plin de epoleti si centiroane, pamantul s-a umplut de soldati. Si peste toate, ca un Dumnezeu al acestei vremi, pumnul, forta brutala.

Din nord, vantul aduce miros de fum si cenusa. De pe pamantul furat si batjocorit, scrumul caselor si bisericilor incendiate se amesteca cu duhoarea oaselor arse. Ardealul e un cimitir urias presarat cu cenusa vinerii negre. In fiecare casa, sub icoana, in candela aprinsa a nadejdii, un muc de lumanare sfasie timid intunericul vremii, pentru pomenire si pentru maine.