Lansări și evenimente

Peste 8.000 de cărți donate la Noaptea Cărților Deschise!

BBookuria · 24 aprilie 2017 · 2 min de citit

Duminică, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții, mii de cititori au sosit în Parcul Colțea din București ca să participe la cel mai mare schimb de cărți, organizat de Editura Litera.

Noaptea Cărților Deschise, cea mai importantă campanie dedicată încurajării lecturii, s-a desfășurat pentru al 5-lea an consecutiv, în intervalul orar 20.00-24.00, și a reușit să adune laolaltă cea mai frumoasă comunitate de cititori. Participanții au donat și au primit cărți și diplome de cititor, au citit, au socializat, au ascultat muzică, iar pe tot parcursul evenimentului au putut urmări o proiecție spectaculoasă pe clădirea Universității.

Dar mai ales, am reușit să adunăm împreună peste 8 000 de cărți care vor ajunge în biblioteci școlare și județene defavorizate din mai multe zone ale țării, precum Dâmbovița, Olt, Vaslui, Sălaj, București și altele.

În săptămânile imediat următoare, toate cărțile donate vor trece printr-un proces de sortare și selecție. Editura Litera va mai adăuga din oferta proprie câte 100 de cărți noi pentru fiecare dintre aceste biblioteci.

Startul a fost dat la ora 20.00 de către cititorii nerăbdători să doneze cărți din propria bibliotecă, iar schimbul de cărți a continuat până la ora 24.00. Cei care au dăruit au primit în schimb câte o carte nouă de la Litera, din peste cele 6 500 de cărți ce au inclus o selecție de 75 de titluri pentru copii și pentru adulți. Mii de cărți cu supracoperta Noaptea Cărților Deschise și-au găsit locul în noaptea de 23 aprilie în bibliotecile unor noi cititori. Cărțile de la Litera au avut o supracopertă specială cu logoul Noaptea Cărților Deschise, o copertă care ne va aduce mereu aminte de această ediție în care am citit și am dăruit împreună.

Cu cartea primită de la Litera, peste 1 500 de cititori s-au îndreptat către Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” pentru a continua seara cu observații prin telescop sub îndrumarea specialiștilor.

Ne-am bucurat împreună de un entuziasm din ce în ce mai mare pentru lectură din partea participanților la Noaptea Cărților Deschise, iar rezultatul se traduce în peste 8 000 de cărți ce vor ajunge în bibliotecile școlare și județene defavorizate din țară.

Comunicat Editura Litera

Cum ți s-a părut?

Din librăria Litera.ro

Ultimele noutăți de la Editura Litera

Toate cărțile Litera →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește