Cerul e pretutindeni, de Jandy Nelson

Cerul e pretutindeni, de Jandy Nelson a fost publicata in 2015 la Editura Epica. Bailey, sora lui Lennie, a murit. Este aproape ireal pentru Lennie să-şi imagineze aşa ceva. Sora ei era ca un soare strălucitor… Lennie studiază muzica şi la un curs îl întâlneşte pe băiatul perfect, Joe Fontaine, un clasic zdrobitor de inimi. Dar ce să facă cu fostul iubit al lui Bailey, Toby, rămas confuz în preajmă?…

cerul e pretutindeni

Cerul e pretutindeni este o carte a turbulenţelor adolescenţei. Nicio perioadă din viaţă nu este mai complicată decât asta. Sentimentul de rebeliune, când este, face ravagii. Toate celelalte – de la bunătatea eroică până la răutatea sardonică – sunt paroxistice, sentimente care pot zăpăci pe oricine. În loc să jelească, Lennie s-a apucat să se îndrăgostească – este peste puterile ei, iubirea vine ca un trăsnet, imprevizibilă, neanunţată, zăpăcindu-i notele muzicale din viaţa de fiecare zi şi părul cârlionţat, mai neascultător decât înainte. Obiectul pasiunii are ochii minunaţi (prima iubire întotdeauna are ochii astfel…), este fermecător până la durere fizică, vine dintr-o familie de „bărbaţi adevăraţi”.

Alături de Lennie jeleşte şi fostul iubit al lui Bailey, Toby Shaw, care începe să graviteze în jurul surorii rămase în viaţă. Poate pentru că era cea mai bună prietenă a celei decedate şi caută un înlocuitor, poate din comoditate, poate pentru contrastul dintre cele două (una star, alta discretă, scufundată în armonii muzicale). Un lucru este cert: Toby ştie ce înseamnă să fii în umbra lui Bailey.

Un rol important în acest triunghi amoros revine… serei familiei lui Lennie, care „marchează” evenimentele din viaţa fetei cu diferite modalităţi ale plantelor de a se îngălbeni, ofili etc.

Nelson reuşeşte să redea cu acurateţe şi cu mult farmec toate etapele pe care le parcurg aceşti adolescenţi în urma evenimentului traumatizant care îi marchează, direct sau indirect. Vedem cu ochii minţii durerea pricinuită de pierderea surorii şi a iubitei, momentele dramatice în care o adolescent simte că a pierdut pe cineva esenţial din viaţa ei (nu sunt aceşti tineri cei care nu au încredere decât aproape numai în ei înşişi şi în „aleşi” de aceeaşi vârstă?), tulburările generate de faptul că este atrasă inexorabil de un băiat pe care aproape nici nu-l cunoaşte, tot restul alaiului de tulburări care fac viaţa unui tânăr deopotrivă un coşmar şi o perioadă unică, irepetabilă. Expresii de genul „Aş vrea să pot să arunc cu o clădire în Dumnezeu” sau „El zâmbeşte şi în orice colţ întunecat al pământului se face lumină” sunt doar două extreme cu care această carte întâmpină o întreagă generaţie a extremelor.