Luni, 25 noiembrie, la ora 19.00, în mansarda Librăriei Cărtureşti Verona va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Nemira. Pentru prima dată, cartea ce va sta la baza discuţiilor este cea a unui scriitor român, Andrei Călăraş, cu volumul Richter 8.9.
Ediţia lunii octombrie a propus cititorilor o trecere de la literatura SF & Fantasy la literatură poliţistă, volumul Doamna din lac de Raymond Chandler marcând acest moment. Şirul romanelor de literatură de suspans continuă, de această dată cu un scriitor român, Andrei Călăraş. Cititorii vor avea ocazia de a dezbate subiectul cărţii chiar în prezenţa celui care a creat povestea din spatele romanului Richter 8.9, mai mult decât un roman de suspans, „un roman cu oameni şi despre oameni“.(Revista Suspans.ro)
Cea de-a doua lucrare de ficţiune semnată de Andrei Călăraş, Richter 8.9, (în 2010 a debutat cu volumul Ziua a 7-a) propune cititorilor o întâlnire cu personajul Alexandru Don şi cu lumea misterioasă în care acesta intră fără voia sa. Cititorii călătoresc alături de Alexandru Don la Paris, Bucureşti, Viena sau Cairo într-o căutare plină de neprevăzut a unui obiect capabil să schimbe lumea. Dincolo de ac’iunea specifică unui roman de suspans, cititorii vor avea ocazia de a descoperi un artist prins între o iubire pierdută, ratare şi trăiri interioase intense.