Lansări și evenimente

Conferinta si sesiune de autografe cu Wolf Lepenies

BBookuria · 12 iunie 2014 · 1 min de citit

Ce este un intelectual european_coperta_curbe.cdrSociologul şi filosoful german Wolf Lepenies se va afla la Bucureşti sâmbătă, 14 iunie, ora 19.00, în cadrul Conferinţelor Ateneului, pentru dezbaterea “Fatalitatea politicii, seducţia culturii” – Andrei Pleşu în dialog cu prof. dr. Wolf Lepenies. Programul prevede şi o sesiune de autografe cu Wolf Lepenies, autorul volumului ”Ce este un intelectual european? Intelectualii si politica spiritului in istoria europeana” (Curtea Veche Publishing, 2012). Evenimentul are loc pentru aniversarea a 20 de ani de existenta a Colegiului Noua Europă.

“Eminent sociolog al culturii şi rafinat istoric al ideilor, navigând cu enciclopedică temeritate prin oceanul tradiţiei intelectuale europene a ultimelor secole, Wolf Lepenies ne propune o fascinantă radiografie a spiritului modern şi postmodern, a tensiunilor care i-au asigurat grandoarea şi i-au determinat framântările lăuntrice. Forţa argumentaţiei acestui admirabil cărturar umanist vine tocmai din perspectiva comparativă, din deschiderea generoasă spre o tradiţie europeană într-adevăr polimorfă”. Vladimir Tismăneanu

Wolf Lepenies, Dr. Dr. h.c., este Permanent Fellow (em.) la Wissenschaftskolleg zu Berlin, al cărui Rector a fost între 1986-2001, profesor emeritus de sociologie la Freie Universität din Berlin şi membru corespondent al cîtorva prestigioase instituţii academice din Europa şi Statele Unite. Printre scrierile sale se numără Melancholie und Gesellschaft (1969), Das Ende der Naturgeschichte(1976), Die drei Kulturen (1985). Pentru cartea sa despre Sainte-Beuve i s-a decernat prestigiousul premiu Joseph Breitbach Au apărut în traducere românească: “Ascensiunea și declinul intelectualilor în Europa”, Casa cărții de știință, Cluj, 2005;  “Ce este un intelectual european? Intelectualii şi politica spiritului în istoria europeană”, Curtea veche, 2012.

Wolf Lepenies s-a implicat activ în problemele de politică instituţională şi culturală ale ţărilor din fostul lagăr socialist, contribuind în mod esențial la fondarea în acest spaţiu a unor instituţii de talie europeană, ca de pildă Collegium Budapest, în Ungaria, New Europe College în România, Bibliotheca Classica în Rusia ş.a.m.d.

Comunicat de presa Editura Curtea Veche Publishing

Cum ți s-a părut?

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește