Noutăți și știri

In curs de aparitie la Polirom: “Mircea Eliade. De la magie la mit”, un volum semnat de Moshe Idel

BBookuria · 13 ianuarie 2014 · 1 min de citit

Mircea Eliade. De la magie la mit, un nou volum semnat de Moshe Idel, laureat al prestigiosului „Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul gîndirii iudaice, va apărea la sfîrşitul lunii ianuarie la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu.

Cu acces la sursele originale, Moshe Idel porneşte în acest volum de la premisa că scrierile româneşti ale lui Mircea Eliade sînt esenţiale pentru a-i înţelege parcursul biografic şi academic, stabilind astfel alte raporturi şi alt echilibru între biografia, opera ştiinţifică şi opera literară ale acestuia.

După o trecere în revistă a vieţii lui Eliade în introducerea cărţii, accentul se mută pe cele cîteva teme pe care Moshel Idel le consideră cruciale pentru teoria religiei pe care o face acesta, iar spre final e abordată implicarea politică a lui Eliade şi controversata sa relaţie cu Garda de Fier.

Din cuprins:
Sacrul camuflat în percepţia de sine, literatura şi opera ştiinţifică a lui Eliade • Androginul, totalitatea, reintegrarea • Tanatologii: apoteoze şi triumfuri ale morţii • Eliade, Garda de Fier şi cîţiva vampiri • Eliade ca gînditor român

Moshe Idel (n. 1947, Târgu‑Neamţ), profesor de gîndire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie cu specializarea Cabala. Numeroasele lucrări publicate includ titluri de referinţă precum: The Mystical Experience in Abraham Abulafia (1987), Kabbalah: New Perspectives (1988), Hasidism: Between Ecstasy and Magic (1995), Messianic Mystics (1998), Absorbing Perfections: Kabbalah and Interpretation (2002), Kabbalah and Eros (2005). La Editura Polirom au apărut: Perfecţiuni care absorb. Cabala şi interpretare (2004), Ceea ce ne uneşte. Istorii, biografii, idei (Sorin Antohi în dialog cu Moshe Idel, 2006), Ascensiuni la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări (2008), Fiul lui Dumnezeu şi mistica evreiască (2010) şi Evreii lui Saturn (2013).

Articol preluat de pe blogul Editurii Polirom

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Polirom

Toate cărțile Polirom →

În librării acum

Alte cărți de Moshe Idel

Cartea din articol nu se mai găsește în librăriile online, dar acestea se pot cumpăra azi.

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește