
Noua carte lansată la Curtea Veche Publishing, “Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini”, este un volum de interviuri. Însă, aşa cum punctează Răzvan Năstase, “deşi formal cartea pare a fi una de interviuri, prin răspunsurile sale Răzvan Petrescu dovedeşte mai degrabă o poftă nestăpânită de a face proză. Întrebarea e prilej de exerciţiu de stil, realitatea şi ficţiunea îşi dau mâna, iar stilul foarte personal al autorului răzbate de la fiecare colţ de frază. Jocurile de cuvinte abundă, după cum extrem de numeroase sunt paralelele cu muzica şi compoziţia. Ironia caustică şi cinismul (bine temperat) fac casă bună cu referinţele savante. O carte numai bună să-ţi stârnească pofta de a citi, de a asculta muzică de cea mai bună calitate, şi ocazie ideală de a arunca o ocheadă în sufletul şi mintea unuia dintre cei mai importanţi autori de proză scurtă români ai zilelor noastre.”

A fost inclus în patru antologii de proză scurtă şi în manualele de limba şi lite¬ratura română pentru clasa a X-a, publicate de editurile Univers, Paralela 45 şi Rosetti. Volumul Mici schimbări de atitudine, Editura Allfa, 2003, este o selecţie (antologie) din întreaga operă a scriitorului. A fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007) şi în Spania (Editura El Nadir, 2010).







