Eroul Matt Scudder din Dans la abator este un detectiv care a intrat în atenția iubitorilor de cărți de gen prin faptul că veșnic pare pe muchie de cuțit; nu-i disprețuiește pe nefericiții sorții și mai mereu pare dispus să treacă linia. Cititorul se întreabă necontenit nu dacă, ci când Scudder va intra pe poarta viciului.
În Dans la abator este oarecum captiv – fratele unei moștenitoare vrea cu tot dinadinsul ca Scudder să dezlege misterul violului și crimei căreia i-a căzut victimă tânăra. Astfel începe o cursă de a descoperi ce se acunde în spatele căsniciei femeii cu un director de televiziune. În căutarea acestuia, un indiciu se relevă la un meci de box – legătura dintre ce s-a întâmplat cu tânăra și lumea pornografiei infantile cu violență. În acest fel este montată o scenă a urâtului cu care lumea în general evită să facă cunoștință, deși se întâmplă… este o realitate, chiar așa, bine ascunsă, cum se află.
Dacă pe de o parte mulți scriitori se feresc de acest tip de sordid, care poate goli de farmec orice lectură, Block nu se sfiește să-și poarte personajul principal prin tenebre care taie răsuflarea oricărui cititor suficient de curajos încât să vizioneze cu ochii minții derularea unei astfel de povești. Unul dintre cele mai interesante aspecte este acela că victima principală rămâne ascunsă, foarte puțin detaliată, chiar dacă se află totuși că era însărcinată, focusul narațiunii fiind relația lui Scudder cu un mai vechi camarad, Joe Durkin. Pe parcursul cursei, un băiat moare, iar un altul este pe cale de a fi ucis. Umbrele întunecate din trecutul detectivului vin să-l apropie periculos de mult de a-și aminti că nu este foarte decis în privința propriei sexualități, iar în fața ițelor acestui nou caz pare uneori învins de instincte vechi. Uneori pare chiar mai puțin afectat de compasiune decât ar trebui să fie, ca ființă umană, în fața unor astfel de nenorociri care implică minori.
Personaje cunoscute din alte cărți ale lui Block vin să completeze un tablou care dă fiori, dar lasă și pe gânduri. O lume macabră există undeva în fundalul acestei societăți tot mai dezvoltate care nu a uitat nicio clipă să fie primitivă, cinică, de o rară violență. Cele mai agressive sălbăticiuni par uneori mici copii, puse în fața rafinamentului criminal al speciei umane…
Toată povestea din Dans la abator este un fel sinistru de a reaminti tuturor că societatea întreagă este pe muchie de cuțit. O fracțiune de secundă poate însemna diferența dintre o alegere fatală și una epocală. Hazardul își are locul lui bine determinat, iar angrenajul narativ nu face decât să-l pună în valoare într-un context inspirat, captivant, care dă frisoane. Este meritul lui Block de a fi avut îndrăzneala de a intra într-o lume pe care o putem ignora eventual, dar care își petrece ororile acolo, undeva. Ca întotdeauna, finalul pe care îl imaginează acest autor este unul șocant.
Cartea Dans la abator, de Lawrence Block poate fi cumpărată cu reducere de la Elefant, eMAG sau Libris.