fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Dialog despre Steven Weinberg: drumul stiintific al unui laureat Nobel pentru fizica

Steven Weinberg

Duminica, 1 octombrie, ora 17, in Libraria Humanitas de la Cismigiu, drumul in stiinta al lui Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizica in 1979, va fi subiectul unui dialog intre Vlad Zografi (coordonatorul colectiei de stiinta a Editurii Humanitas) si prof. dr. Mihai Visinescu (departamentul de Fizica Teoretica, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara “Horia Hulubei”).

Cercetarile lui Steven Weinberg s-au concentrat de la inceput cu precadere asupra teoriilor de camp, domeniul “fierbinte” al fizicii de la jumatatea secolului, iar spre sfarsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70 a contribuit decisiv la elaborarea teoriei campului electroslab, teorie ce unifica interactia electromagnetica cu cea nucleara slaba. Acest pas imens in directia unificarii tuturor interactiilor din natura, visul de aur al fizicienilor, i-a adus in 1979 Premiul Nobel (primit in acelasi an si de Sheldon Glashow si Abdus Salam pentru contributii la aceeasi teorie a campului electroslab). Din anii ’60, cercetarile lui Steven Weinberg incep sa se orienteze si spre astrofizica.

Steven Weinberg este si autorul catorva carti esentiale pentru intelegerea istoriei stiintei. In 1972 publica Gravitation and Cosmology, care devine un tratat de referinta in domeniu. Este de asemenea autorul unor carti care se adreseaza publicului larg: The First Three Minutes: A Modern View of the Origin of the Universe (1977), The Discovery of Subatomic Particles (1983, aparuta intr-o editie revazuta in 2003, publicata in colectia de stiinta a Editurii Humanitas, cu titlul Descoperirea particulelor subatomice), Elementary Particles and the Laws of Physics (1987, impreuna cu Richard Feynman), Dreams of a Final Theory (1993, publicata in colectia de stiinta a Editurii Humanitas cu titlul Visul unei teorii finale), Facing Up: Science and its Cultural Adversaries (2001), Glory and Terror: The Coming Nuclear Danger (2004), Lake Views: This World and the Universe (2010), To Explain the World: The Discovery of Modern Science (2015, publicata in colectia de stiinta a Editurii Humanitas in 2017 cu titlul Lumea explicata. Descoperirea stiintei moderne).

Este o sansa faptul ca unul dintre marii fizicieni ai lumii, laureatul Nobel Steven Weinberg, s-a pasionat de istoria stiintei si a oferit publicului larg o perspectiva patrunzatoare si originala asupra evolutiei cunoasterii.

Lumea explicata e povestea descoperirii stiintei moderne – o aventura inceputa in Grecia antica, apoi continuata in Evul Mediu arab si european si dusa la bun sfarsit prin opera lui Newton. Weinberg priveste cunostintele trecutului ca un fizician al zilelor noastre, dar cultura lui umanista il ajuta sa inteleaga legaturile subtile ale stiintei cu poezia, muzica, religia si filozofia.

“Sunt fizician, nu istoric, insa de-a lungul timpului istoria stiintei a ajuns sa ma fascineze tot mai mult. Este o poveste extraordinara, una dintre cele mai interesante din istoria omenirii. Este, de asemenea, o poveste care, pentru oamenii de stiinta ca mine, are o miza personala. Cercetarea actuala poate fi ajutata si limpezita de cunoasterea trecutului ei, iar pe unii savanti cunoasterea istoriei stiintei ii stimuleaza in activitatea lor.” (Steven Weinberg)

Eveniment in cadrul Bucharest Science Festival.

Comunicat Editura Humanitas

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Apa vie. Căderea împărățiilor

Apa vie. Căderea împărățiilor, de Stachecian

Next Article
reduceri Libris

Happy Day pentru prichindei: reduceri Libris la cărți pentru copii, manuale și jocuri

Related Posts
Bookfest 2023
Citește mai mult

Editura Litera la Bookfest 2023

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în…

Total
0
Share