Doua voci de poveste, duminica, in Oraselul „O inima de Broscuta”!
Duminică, 17 august, de la ora 16.00, sunteți cu toții invitați, mici și mari, copii și părinți, nepoți și bunici, în Orășelul „O inimă de Broscuță”, din Parcul Expoziției – Copou! De ce? Pentru că vă așteaptă o nouă după-amiază de distracție și voie bună!
Dacă săptămâna trecută v-au lipsit vocile de copii care să cânte și să vă încânte, duminica aceasta v-am pregătit nu una, ci două voci de poveste!
Prima îi aparține fetiței Beatrice Florea, fire veselă, spontană, prietenoasă și iubitoare de animale. Ea a participat la mai multe festivaluri naționale și internaționale, unde a obținut multe trofee, dintre care amintim de Premiul III la Mamaia Copiilor 2014, Premiul I la Festivalul Internațional Ti Amo Onești, trofeul Festivalului Ritmuri pe Portativ Vaslui etc. A fost invitată, de asemenea, la emisiunea Next Star de pe Antena 1.
Cealaltă voce cristalină este a Dianei Petcu, o tânără multimedaliată la concursurile de muzică. Cântă de la 5 ani și a adunat în timp un număr impresionant de diplome și trofee. A fost invitată la numeroase spectacole și emisiuni TV. A participat la trei festivaluri internaționale, în Macedonia, Ucraina și Letonia, venind acasă numai cu Premiul I. În prezent, cântă mult în duet cu Andrei Mihnea Cerbu.
În Orășelul „O Inimă de Broscuță” va continua și povestea personajelor principale, în spectacolul de teatru în care vor juca vedetele seriei O inimă de Broscuță.
Vă așteaptă, cum v-am obișnuit, o sumedenie de câștigători la tombola cu premii: volumele din Colecția O inimă de Broscuță,tricouri haioase cu personajele cele mai celebre, insigne, puzzle-uri și fotografii realizate împreună cu vedetele Orășelului, fie că vorbim de mascotele din spectacolul de teatru sau de păpușile-gigant care reprezintă personajele centrale ale poveștii: Puricelul cel Viteaz (care află că viața nu-i nici pe departe o glumă proastă și că adevărata bogăție înseamnă să ai prieteni buni și devotați), Viermișorul de Mătase (care ne aduce aminte că inocența, frumusețea inimii și mintea nepătată sunt atuurile cele mai de preț ale copilăriei) și Mama-Picătură (de la care învățăm că nimic nu poate sta în calea unei inimi care iubește neînfricat).
În vacanța asta mare, pentru voi, un parc de distracții tare!
Toate noutățile și fotografiile din Orășel apar pe pagina de Facebook O inimă de Broscuță https://www.facebook.com/InimaDeBroscuta și pe site-ul dedicat http://oinimadebroscuta.org/

Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Lansări și evenimente Raluca Nagy vorbește despre noul ei roman, „Singurul adult din Cămin”, mâine seară, la Cărturești Modul
Lansări și evenimente „Văd că vă interesează întunericul”: thrillerul ucrainean al lui Illarion Pavliuk, vândut în peste 200.000 de exemplare, apare în română
Lansări și evenimente 



