Eu plec, de Jean Echenoz

„Este mai bine să râdem, nu-i aşa? Altfel lucrurile au tendinţa de a părea catastrofice”, spune Echenoz într-un interviu. Şi ne provoacă cu încă o carte pe lista celor care l-au făcut unul dintre cei mai aclamaţi scriitori francezi: Eu plec, premiată cu Goncourt, un zâmbet larg în siajul curentului literar care în Franţa a căpătat denumirea de „derizoriu”.

eu-plec

Carte publicata in 2007 la Editura Art
Numar pagini: 176
ISBN: 978-973-124-125-8

Plecăm, aşadar, cu proprietarul unei galerii de artă, Félix Ferrer, spre Antarctica, pentru recuperarea (şi ulterior valorificarea, desigur) a unei colecţii de artefacte. Personajul principal tocmai şi-a părăsit nevasta şi nu este de mirare: este un afemeiat notoriu şi totodată un bărbat fermecător de 50 de ani care fuge de orice responsabilitate. La bordul spărgătorului de gheaţă cu care călătoreşte se află, bineînţeles, un personaj feminin numai bun de „ancorat”, asistenta Brigitte, o „combinaţie” de apetenţă pentru calitate şi mediocritate des întâlnită în ziua de azi. De altfel, acesta este punctul nodal al mesajului cărţii: felul în care femeia a adunat laolaltă în „biblioteca” vasului casete video cu „Rio bravo” şi „Ia uită-te la fetele astea” este definitorie pentru indulgenţa cu care subcultura a fost lăsată să pătrundă în scara universală a valorilor reale: „Ceea ce nu se vânduse deloc, cu doar şase luni în urmă, la Galerie era acum o afacere în toată regula”. În plus, aşa cum a demonstrat în cărţile sale anterioare, Echenoz ia peste picior frecvent normele literare consacrate, în special pe cele în care se încardează cărţile considerate „obişnuite”: „Dacă ar fi ştiu că oamenii adunaţi în acea seară în apartamentul său urmau să diapară în luna următoare, înclusiv el însuşi, ar fi fost alarmat”. Folosind ironia ca pe o mănuşă care se poate întoarce pe dos în orice clipă, Echenoz notează că „Napaseekadlak avea un cuţit dintr-un os care întruchipează organul sexual masculin şi a cărui porozitate şi rezistenţă îl făceau perfect pentru a fi ţinut cu fermitate în mână”.

Pasul cărţii Eu plec este setat după aventurile amoroase ale lui Ferrer. Dacă la început eroul „se găsea din nou fără o femeie”, apoi „n-au trecut nici două zile şi deja este una”. După o oră, „cei doi se îndreaptă spre dormitorul Soniei înlănţuiţi ca doi crabi şi un sutien negru cade pe podeaua încăperii ca o pereche de ochelari de soare”.