Eveniment Humanitas: Ana Barton citește în premieră din noua ei carte
Marti, 6 septembrie, ora 19, Libraria Humanitas de la Cismigiu gazduieste prima editie din aceasta toamna a seriei de lecturi publice “Daca e marti, scriitorii iti citesc”. In aceasta seara, Ana Barton va citi in premiera din volumul Acolo unde se aduna visele, aflat in pregatire la Editura Humanitas.
“A stat acolo o vreme sau poate niste vremuri. Vedea numai luminatorii zilei si ai noptii, cat i-a mai vazut si pe ei. Nu mult. Cand n-a mai stiut de zi si de noapte, Nestor s-a mutat cu totul si cu totul in vis. Visa deserturi, ierburi, cirese, copii mici, femei care-si aplecau capetele pe umerii lor si priveau intoarse spre el, branza, un caine pe care-l avusese cand era mic, pasta de tomate rosie, rosie de-ti vine apa-n gura, ca atunci cand deschizi cutia si-ti dau lacrimile de placerea mirosului ei dulce-acrisor, un uliu, gura mamei fiului sau, sanii ei mici, sira spinarii si parul in coc, o covata cu miere zaharisita, niste terase cu somnuri in care te rostogoleai dintr-unu-ntr-altu’, pana jos, jos de tot, unde era o mare limpede, cu margarete in loc de nisip, in care te scufundai. Cand Nestor a respirat in apa aia dulce si clara, l-a ajuns o bucurie pe care n-o mai gustase niciodata. «Ia uite», si-a zis, «nu bei apa, o respiri».”
Accesul la eveniment este gratuit si se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Lansări și evenimente Raluca Nagy vorbește despre noul ei roman, „Singurul adult din Cămin”, mâine seară, la Cărturești Modul
Lansări și evenimente „Văd că vă interesează întunericul”: thrillerul ucrainean al lui Illarion Pavliuk, vândut în peste 200.000 de exemplare, apare în română
Lansări și evenimente 






