fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Falconer, de John Cheever

Unii spun că Falconer este unul dintre marile romane americane ale ultimelor decenii. Poate şi mai bine, dacă se ia în calcul faptul că romanul apărea în 1975 şi este atât de abraziv şi de viu încât nu pare să fi trecut nici o zi peste povestea dependentului de droguri care îşi ucide fratele. Şi, dacă unii spun că nu aceasta este imaginea Americii, autorul ne invită pe toţi, de vreo 40 de ani, să aruncăm o privire asupra contemporaneităţii marcate de recrudescenţa tuturor instinctelor primare. Mai ceva ca în Evul Mediu, oamenii deviaţi ai zilei de azi populează puşcăria Falconer într-un mod copios, într-o lume care pare departe de cititor, dar este de fapt la doi paşi.

falconer

Cartea pare scrisă dintr-o singură suflare în care autorul a coagulat istorie, cultură, literatură şi reflecţii religioase. Devastatoarea naraţiune surprinde tot ce este uman şi primitiv într-un mare tablou teribil, al prizonieratului exterior dublat de cel interior, care lasă cititorul cu răsuflarea tăiată. Ezekiel Farragut este un fost profesor universitar devenit dependent de droguri, asasin, puşcăriaş şi apoi un Sisif care încearcă să-şi păstreze umanitatea în închisoarea Falconer. Una dintre modalităţile prin care face asta este legătura amoroasă pe care o are cu un alt deţinut. O alta este autoiluzionarea.

Cheever a petrecut o lună la dezalcoolizare, la Smithers Treatment Center din New York, spaţiu pe care Truman Capote îl descria ca pe o adevărată insulă a diavolului. După această experienţă, nu a mai pus gura pe băutură. Dar demonii cu care el însuşi, ca om, a luptat, şi în primul rând teama, îşi arată chipurile hâde pe tot parcursul povestirii pe care ne-a dăruit-o ca autor. Iar experienţa personală este determinantă pentru tuşa principală a cărţii: ipocrizia societăţii. Mai exact, aparenţele înseamnă totul; toţi vor să pozeze în oameni cu căsnicii perfecte, cu copii ireproşabili, cu cariere impresioanante, veşnic tineri şi prosperi, niciodată dedaţi impulsurilor josnice. Farragut nu este o excepţie, chiar dacă este un asasin căzut: scrie scrisori după scrisori guvernatorului şi episcopului, misive elocvente în care povesteşte ba că a fost oaspete la Casa Albă în mai multe rânduri, ba chiar că viaţa lui curentă se apropie de cea a sfinţilor.

Îi scrie şi iubitei lui: „Îmi amintesc cum ne-am întâlnit şi sunt şi azi uimit de perspicacitatea cu care un bărbat poate judeca frumuseţea unei femei, cu gusturile ei în ce priveşte mâncarea, îmbrăcămintea, limbajul, cu dimensiunile ei, condiţia dinţilor, părului, pielii, unghiilor, toate dintr-o singură privire şi punând diagnosticul dragoste”. Ar fi perfect dacă n-ar fi scris de un asasin homosexual care nici în întunericul prizonieratului nu renunţă la a-şi imagina că este altcineva. Pe de altă parte, însă, ar fi sinistru dacă nu s-ar întrezări chiar şi în aceste condiţii puterea omului de a spera din spatele oricărui destin. Poate că acesta este de fapt cel mai puternic prim instinct uman: indiferent ce ar trebui să-ţi spui sau să faci, oricât de jos ai ajuns, orice s-ar întâmpla, speră!

Romanul Falconer, de John Cheever se gaseste cu reducere la Elefant / eMAG / Nemira.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Editura Adenium participă la Târgul de Cărți și Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg”

Next Article

Felicitari, Libris! Maternitatea Cluj are cea mai performanta masa de resuscitare din lume!

Related Posts

Total
0
Share