Atenţia la noi înşine (recenzia cartii „Focus”, de Daniel Goleman)

Şi cercetătorii minunatei maşini care este creierul uman şi maeştrii Zen sunt de acord asupra unui lucru: există o stare mentală care trece dincolo de orientarea ce de regulă înseamnă adunarea deliberată a informaţiei, dincolo de atenţia selectivă cu care ne abordăm viaţa de fiecare zi, transpunându-ne în starea cea mai creativă. Această capacitate de a fi atenţi la semnalele venite din noi înşine este în centrul volumului „Focus”, pe care ni-l propune autorul „Inteligenţei emoţionale”.

Carte publicata in 2014 la Curtea Veche
Colectia Seria Daniel Goleman
Tip coperta: Brosata
ISBN: 978-606-588-710-7

Atenţia la propriul interior eliberează mintea de asocierile obiective ale vieţii cotidiene şi de stereotipuri, ducând la abordări şi nuanţe care în general scapă la suprafaţa realităţii. Artiştii şi inventatorii sunt de regulă „specialişti” în această capacitate de percepţie pe care necunoscătorii o numesc „visat cu ochii deschişi”.

De regulă, avem tendinţa de a crede că atenţia are un buton ce poate fi oprit. Mai toţi considerăm că există două stări: suntem atenţi sau suntem distraţi. Toate formele de atenţie vin din conectarea a diferite părţi ale creierului. Cel inferior lucrează în mare parte în afara conştiinţei, monitorizând semnalele venite de la simţuri. În calitatea lui de semnal de alarmă, atrage atenţia la schimbările din jur, la durere, amintiri sau îngrijorări. Acest tip de atenţie, atunci când predomină, este impulsivă, controlată de regulă de teamă sau alte emoţii negative. Pe cât este de nocivă, pe atât este de greu de luptat cu ea, întrucât este primară şi instinctivă. În lupta cu aceste impulsuri violente intră neocortexul, partea creierului uman care s-a dezvoltat cel mai târziu.

Goleman explică in cartea “Focus” faptul că atunci când suntem excesiv de atenţi, intrăm într-un soi de gândire tip tunel, care limitează. Dimpotrivă, atunci când nu suntem atenţi deloc, pierdem controlul asupra gândurilor noastre, iar rezultatul este anarhia internă. Şi asta pentru că atenţia nu este doar un produs al funcţionării creierului, fiind deopotrivă influenţată de cultură şi de tehnologia pe care o folosim pentru a ne da seama de lumea din jur şi regulile ei tot mai complexe. Şi uneori, până la punctul în care devenim prizonieri ai circuitelor care ne cer atenţie mărită şi pentru lucruri neimportante. Între aceste extreme se poziţionează spaţiul pe care îl descrie autorul şi care este în prezent cel mai în pericol, întrucât a devenit mult mai confortabil să gândim cu mintea altora accesând un smartphone decât să privim la interiorul nostru creativ în linişte.