fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro

Grotescul statului poliţienesc (Fericirea obligatorie, de Norman Manea)

fericirea obligatorieÎntr-o proză precisă, analitică, Norman Manea reuneşte în cele patru povestiri care alcătuiesc Fericirea obligatorie repere ca teroarea şi speranţa, teama şi solidaritatea, trivialitatea amuzantă pe alocuri a obişnuitului cotidian într-un stat poliţienesc.

Fericirea obligatorie este o colecţie de nuvele sofisticate, plasate în România, care este prezentată ca un tărâm al contrastelor deranjante. Ţinându-şi naraţiunea sub control, autorul foloseşte un limbaj precis, înţepător pe alocuri, pentru a descrie clivajul dintre politic şi restul societăţii, unorul românilor, lupta lor cu umilinţele şi brutalitatea unui sistem totalitar.

„Audierea” prezintă drama unei femei torturate şi înfometate care îndură mai greu nebunia torţionarului său chiar decât suferinţa fizică.

„Fereastră spre clasa muncitoare” scoate în evidenţă diferenţele majore dintre încăpăţânarea „revoluţionară” a muncitorimii şi resemnarea cenuşie a intelectualităţii.

Nu mai puţin neagră este şi „Biografie compusă”, care aduce în scenă personaje sinistre – politicieni „cu trecut” care lucrează de zor în staff-ul Băncii Naţionale.

Nu în ultimul rând, „Trenciul” duce cu gândul la scrierile lui Gogol, prin portretizarea căderii lente a unei femei în nebunie, după ce descoperă la o petrecere existenţa unui pardesiu pe care nu-l ştia. Atmosfera terorii şi umorul negru sunt omniprezente, iar solidaritatea din societate nu rezidă decât în faptul că toate personajele sunt atât de golite pe dinăuntru, încât nu se poate merge cu distrugerea sinelui niciun pas mai departe. Întreaga societate urlă în deplină tăcere după libertate…

Proza lui Manea are accente aspre uneori, tăind în carne vie racilele unei societăţi în putrefacţie care se topea în regimul detestat al lui Ceauşescu. Alteori, scriitura pune în lumină detalii care astăzi par bizare, cum ar fi ordinul ca toate balcoanele închise să fie demolate, pentru că deranjau sensibilităţile estetice ale cuplului conducător. Oricât de ciudate ar părea lumii vestice, ele s-au întâmplat în realitate… Acesta este motivul pentru care cartea lui Manea aruncă atât de multă lumină asupra agoniei unei ţări despre care „americanii ştiu atât de puţin”, notează publishersweekly.com. Proza lui Manea reaminteşte tuturor că utopia otrăvită numită comunism era perversă până la a obliga oamenii să fie fericiţi, aşa, cu de-a sila, pentru o lipsă cronică de libertate.

Cel mai important secret al operei lui Norman Manea este acela că ficţiunea sa are, în ciuda aparenţelor, puţină legătură cu particularităţile politice ale unui regim sau al altuia. Manea nu este în primul rând un scriitor care a avut curajul disidenţei sau care a refuzat să se aplece în faţa mărimilor politice vremelnice; acestea sunt alegeri asumate, până la urmă, iar Manea nu-şi propune să fie medaliat pentru a-şi fi susţinut convingerile. Ce face din el un scriitor fascinant este felul în care în spatele fiecărui personaj, al fiecărei situaţii, al fiecărui rând găsim mult mai mult decât la prima descriere. Naraţiunea cheamă cititorul înapoi, pentru a descoperi mereu alte faţete ale unei lumi complexe, ce transcede politicul sau evidenţele din prima lectură. Cu Norman Manea, este vorba întotdeauna despre mai mult: în coduri, în simboluri, în atmosferă şi detaliu.

Cartea Fericirea obligatorie o poti cumpara si online, cu reducere, de aici.

Roxana Ichim

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Carti cu Libertatea: "Primele cazuri ale lui Poirot" de Agatha Christie

Next Article

Bani din piatră seacă („Cum să vinzi gheaţă eschimoşilor”, de Jon Spoolstra)

Related Posts

Total
0
Share