Pentru toți cei care iau ca de la sine înțeleasă libertatea, în toate nesfârșitele sale ipostaze, pentru cei care afirmă că lumea este într-un regim de frică supremă, iar „trompete” ale Apocalipsei trâmbițează cu un soi de plăcere parcă finalul în chinuri al tuturor, cartea „Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea – al XVIII-lea” este încercarea reușită a lui Toby Green de a pune în fața lumii o oglindă îngrozitoare.
Cumpără cartea cu reducere de aici.
Severă, greu de parcurs fără groază interioară, teribilă tocmai prin cât de serios documentată este, onestă și cu argumente zdrobitoare, cartea este ilustrarea faptului de necontestat că, în fond, Inchiziția a fost despre putere, nu despre religie. Monarhii iberici trebuiau să creeze un inamic fictiv în interior pentru a canaliza forțele tulburărilor populare departe de tron. „Nu mai exista niciun pic de dialog. Propaganda învingea. (…) Astfel, în curând, chiar și creștinii rezonabili au început să creadă în arhetipul cripto-musulmanului și au ajuns să considere că acești fanatici trebuiau opriți înainte de a putea reuși în planul lor de distrugere a națiunii și a modului ei de viață”.
Fascismul… bolșevismul… McCarthy…războiul împotriva terorii… Paralele întrevăzute printre rânduri. FRICA. Aceasta a fost cheia succesului Inchiziției. Totul a fost despre crearea unui climat de teroare colectivă. „Încorporată cu succes, această frică poate fi oricând invocată, în numele războiului binelui împotriva răului, împotriva țintelor care reprezintă o provocare economică sau politică”, scrie Green. Autoritățile inchizitoriale au cooptat teatrul religiei tocmai pentru a cultiva frica. Auto-da-fé sau „procesul credinței” a fost conceput pentru a teroriza publicul.
Green susține foarte convingător că vastul domeniu birocratic al Inchiziției o face un precursor al statului totalitar modern, în timp ce obsesia ei pentru „puritatea sângelui” este un avertisment îngrozitor asupra sosirii în lume, mai târziu, a fascismului. Inchiziția nu a avut nicio jenă să legitimeze bârfa ca o datorie religioasă, creând o întreagă rețea de informatori și o „societate a vigilenței”(autoritățile chineze au astăzi astfel de rețele de vigilenți în orașe…). O temă recurentă în carte este trădarea familiei: cetățeni fără scrupule care își denunță socrii iritanți și prizonieri sub tortură denunțând soții, părinți, frați, prieteni și iubiți. Vremea Inchiziției a relevat instinctul de supraviețuire în forma sa cea mai josnică.
În capitolele IV și V, de pildă, tărâmul fricii prezintă unele cazuri de Inchiziție nu numai în Spania și Portugalia, ci și în coloniile lor. La începutul secolului al XVI-lea, Cordoba a avut unul dintre cei mai cruzi și teribil inchizitori ai istoriei: Diego Rodriguez Lucero. În dreptul celui porecit Tenebroso sunt consemnate torturi de neimaginat, privațiuni extreme, „mărturisiri” care erau minciuni și care condamnau oameni nevinovați, mii de morți, sute de arși pe rug. Tortura inchizitorială a fost de multă vreme o rutină și în Mexic, unde îl putem găsi pe inchizitorul Manozcaa. În Insulele Canare, cucerite de spanioli între 1478 și 1496, au fost relocați, la sfârșitul secolului al XVI-lea, mii de sclavi berberi din Sahara africană. În 1504 a fost fondată Inchiziția.
În Peru, Manuel Henriques a petrecut 29 de ani de închisoare și apoi a fost ars, din cauza acuzațiilor aduse de… persoane anonime. Tortura era un fel de dogmă: inchizitorul cunoștea Adevărul și ar fi oprit tortura doar atunci când adevărul (lui…) ar fi fost mărturisit. Abia în 1774 Inchiziția portugheză a recunoscut tortura drept cel mai crud mod de a investiga. Dar care era scopul principal al inchizitorului? În primul rând, să sădească frică și teroare, așa că Inchiziția, mai mult decât un instrument de justiție,a fost un instrument de putere și autoritate, susține Green.
Până ca efectul scontat să se dovedească opus și Biserica Catolică să piardă enoriași cu nemiluita, fiind comparată cu teroarea în stare pură, au trecut secole și au pierit suflete…
Cartea Inchiziția. O istorie a terorii în secolele al XV-lea – al XVIII-lea, de Toby Green poate fi comandată cu reducere de la Litera, Elefant sau Libris.