Mario Vargas Llosa – Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, trad. Mihai Cuntuniari, ed. Humanitas, 2010
Despre Llosa nu are rost să mai spun multe, am scris despre el în alte recenzii aici pe bookuria.info și se știe că a luat Premiul Nobel în 2010. Este, de asemenea, unul dintre autorii mei favoriți, care poate scrie atât în notă ironică și umoristică, așa cum este și romanul de față, precum și în una serioasă, dramatică aș spune, precum în Visul celtului.
Această carte este scrisă înaintea volumului Lituma în Anzi, pe care eu am citit-o prima și așa aflasem ce se întâmplă cu Lituma când m-am apucat de Cine l-a ucis pe Palomino Molero?. Vă sfătuiesc, bineînțeles, să o citiți pe aceasta mai întâi și apoi Lituma în Anzi. Deși, sinceră să fiu, nu ar fi mai nimic de pierdut, deoarece subiectele nu au o legătură directă. Ar fi recomandat, totuși, să fie urmat firul poveștii (măcar pentru-a asista la evoluția personajului Lituma).
Cine l-a ucis pe Palomino Molero? este un volum proaspăt, care te face să nu lași cartea din mână. Găsim aici umor și ironie, necesare pentru a înghiți mai ușor adevărul crud care se ivește pe parcurs. Fiindcă, nu-i așa, vorbim totuși despre o crimă, așa cum reiese și din titlu.
Adjunctul Lituma îl găsește pe tânărul Palomino Molero omorât într-un mod brutal, înfipt în par și tăiat destul de urât, ca și cum ar fi fost o răzbunare personală, nu o crimă oarecare. Împreună cu experimentatul locotenent Silva, adică aproape toată jandarmeria din Talara, încearcă să dea de cap acestei crime care a cutremurat întreaga zonă.
”Uciderea băiatului acestuia a provocat o nemulțumire crescândă în toată Talara. Umblă vorbe de clacă, se zice că Jandarmeria stă cu brațele încrucișate fiind la mijloc persoane influente, bibani din ăi grași” p. 42
Palomino Molero, un tânăr care se înrolase voluntar la Baza aeriană din Piura, la ceva distanță de Talara, era cunoscut pentru firea lui calmă și pentru talentul de cântăreț. Cam în fiecare noapte se obișnuise să cânte la chitară, reușind să impresioneze pe oricine îl asculta.
Așa că cine îi dorește răul tânărului? Baza aeriană reprezentată de colonelul Mindreau refuză să vorbească mai multe despre el și să ajute la prinderea criminalului, așa că Lituma și locotenentul Silva încearcă pe cont propriu să dezlege misterul. Romanul este presărat și cu spumoase discuții și gânduri ale locotenentului Silva, care este îndrăgostit de dona Adriana, proprietara unui birt mic din Talara.
”O văzu pe dona Adriana acolo jos, lipită parcă de faleză, dezbrăcându-se cât se poate de calm. Oare zăbovea așa ca să-l întărâte pe locotenent? Nu, mișcările ei aveau lâncezeala și uitarea de sine ale omului care se crede la adăpost de orice priviri indiscrete.” (p. 105), asistă la această scenă Lituma atunci când nerușinatul locotenent îi arată locul ascunzătorii de unde o spiona pe voluptoasa femeie care îl respingea mereu, fie deoarece era căsătorită de 25 de ani cu un pescar, fie deoarece știa ea mai bine cum să facă diferența dintre iubire și ceea ce dorea iscusitul locotenent.
Cei doi, mai mult datorită observațiilor locotenentului Silva, află adevărul despre uciderea lui Palomino Molero, dar pentru oamenii din aceste zone adevărul va echivala mereu cu vinovăția ”bibanilor ăi grași”. O carte bună, simplu de citit, coerentă și acaparatoare, un roman subțirel pe care-l puteți savura într-un week-end.
Emilia Zăinel
Cartea poate fi cumparata si online, cu reducere, de aici.
