Lansare de carte: “Elixirul dragostei”, de Eric-Emmanuel Schmitt
Joi, 12 februarie de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) va avea loc lansarea unui nou roman de Eric-Emmanuel Schmitt, Elixirul dragostei.
Observator minuţios şi lucid al capriciilor inimii, autorul reuşeşte să transpună cu fine şi surprinzătoare nuanţe parcursul plin de capcane al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre. Dragostea este oare un sentiment declanşat de un proces chimic, sau este pur şi simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Există o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan şi Isolda? Sau cei care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate? sunt câteva dintre întrebările la care vor răspunde invitaţii acestei seri: Marina Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Marius Constantinescu.Cele mai frumoase scrisori de dragoste vor fi citite de actorii Eliza Păuna şi Rareş Andrici. Întalnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
„În Elixirul dragostei m-a interesat mai ales distincţia dintre dorinţă şi sentiment. Cred că, în privinţa iubirii, problema constă în faptul că denumim cu acelaşi cuvânt două teritorii diferite: cel al dorinţei şi cel al sentimentului. La graniţa dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracţia fizică şi dragostea, se nasc marile noastre poveşti, nu întotdeauna fericite.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)
Comunicat de presa Editura Humanitas

Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Lansări și evenimente Raluca Nagy vorbește despre noul ei roman, „Singurul adult din Cămin”, mâine seară, la Cărturești Modul
Lansări și evenimente „Văd că vă interesează întunericul”: thrillerul ucrainean al lui Illarion Pavliuk, vândut în peste 200.000 de exemplare, apare în română
Lansări și evenimente 


