În 1994 ieşea de sub tipar prima ediţie a unei cărţi care a fost ceea ce astăzi numim bestseller: „Râsete în Parlament”, de Ştefan Cazimir. Era acel politician care făcuse din primele foruri legislative de după 1989 tribune „cu Caragiale în spate”, iar publicul din România era atras inexorabil către „tot ce mişca” în sfera politică. În anii 1990 cetăţenii României dădeau dovadă de un civism mult mai pronunţat decât cel de astăzi, iar acesta se manifesta inclusiv în „topirea” de pe rafturi, galantare şi tarabe a ziarelor, revistelor şi cărţilor. Era şi cazul amintitei „Râsete în Parlament”, colecţie de discursuri antologice ale reprezentantului Partidului Liber-Schimbist care, în spatele ironiei fine şi a asperităţii politice constructive trăgea adevărate semnale de alarmă vizavi de direcţia pe care începuseră de atunci s-o dea aleşii parcursului României prin neschiţarea vreunui gest de a se dezbăra de vechi metehne.
Statura de scriitor, politician şi profesor a lui Ştefan Cazimir a făcut ca reeditarea celebrei sale cărţi, lansată recent la Librăria „Mihail Sadoveanu”, să facă neîncăpătoare sala în care au luat loc personalităţi ale presei, autori, oameni de cultură – Valeriu Râpeanu, Octavian Andronic, Eliade Bălan, Dan Constantin, Carol Roman, Eugen Uricaru şi mulţi alţii.
Adevărată „carte de înăţătură” (de minte_…) pentru mai toate mandatele şi sesiunile parlamentare, cartea „Râsete în Parlament”, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, lansată de Editura „Balcanii şi Europa”, condusă de cunoscutul ziarist şi scriitor Carol Roman, vine din nou spre publicul românesc, cu toată încărcătura ei ironico-amară, menită să trezească nu amintiri, ci un civism cândva autentic.
„Adunarea Deputaţilor,
18 iunie 1990
Domnule președinte,
Dragi prieteni și stimaţi adversari,
Mă adresez dumneavoastră în acest mod neobișnuit nu pentru a insinua că printre noi s-ar fi strecurat unii dușmani, nici, ferească Dumnezeu, unii foști securiști, deși dezinteresul total al acestora din urmă faţă de lucrările noastre mi s-ar părea, mie personal, o injustiţie și chiar o ofensă. (Rȃsete.)
Mă adresez dumneavoastră în acest mod pentru a sublinia trei lucruri: 1. convingerea unanimă că era unanimităţilor a luat sfȃrșit; 2. disponibilitatea la dialog a Partidului Liber-Schimbist; și, în fine, 3. obligativitatea absolută a stimei faţă de adversar. Între altele pentru faptul că un adversar inteligent rămȃne întot-
deauna preferabil unui partizan placid și mediocru; acesta din urmă te plictisește și te adoarme, în timp ce primul te ţine treaz…”.
Pentru cine mai crede în viitorul politic al României şi în concepte ca buna guvernare şi nedemolarea automată, din ifos, ţâfnă sau bun plac, a tot ce au realizat predecesorii aleşi, cartea lui Ştefan Cazimir este, aşa cum se spune astăzi, „un must have”.
