Lansări și evenimente

Lansare de carte: “Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie?” de Lucian Boia

AAnuta Stanculeanu · 16 octombrie 2014 · 1 min de citit

Sambata, 18 Octombrie, de la ora 17:00, autorii Lucian Boia si Gabriel Liiceanu ne invita la Libraria Humanitas de la Cismigiu cu ocazia lansarii volumului “Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie?“.

lucian-boia-monarhia“În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.”

Cum ți s-a părut?

Coperta cărții Suveranii României. Monarhia, o soluție?
Unde o găseștiSuveranii României. Monarhia, o soluție?Lucian Boia

Prețuri actualizate zilnic. Bookuria primește un mic comision dacă cumperi după un click, fără cost în plus pentru tine.

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

A
Anuta Stanculeanu

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește