fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Lnasare de carte: Scorpia, de Anne Tyler, romanul unei irezistibile povesti de iubire

Scorpia

Editura Humanitas Fiction va asteapta la Libraria Humanitas de la Cismigiu joi, 27 aprilie, ora 19, la lansarea romanului Scorpia de Anne Tyler, bestseller Sunday Times si New York Times, distins cu premiul “Romanul anului 2016” de publicatia World Magazine.
La eveniment vor vorbi domnul Nigel Bellingham, directorul British Council Romania, Dan C. Mihailescu, scriitor si critic literar, Ioana Baldea Constantinescu, scriitoare si jurnalista culturala si prof. dr. George Volceanov, traducatorul romanului. Actrita Marcela Motoc va citi fragment din roman. Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul intalnirii.

Al treilea volum al Proiectului Hogarth Shakespeare, Scorpia de Anne Tyler, este interpretarea in cheie contemporana a Imblanzirii scorpiei de William Shakespeare.

Scorpia e o comedie de moravuri cu o adevarata cascada de intamplari, care aminteste in aceeasi masura de Jane Austen si de Shakespeare. E limpede ca Anne Tyler a scris acest roman stralucit cu o enorma placere, aceeasi placere pe care o vor simti si cititorii la lectura. Un cocktail spumos de comedie romantica, nu atat dulce, cat foarte acid, despre gasirea unui partener care sa te iubeasca pentru firea ta indaratnica si hipersensibila – fara sa fie nevoie de nici o imblanzire.” (NPR.org)

Kate Battista este fiica moderna si independenta a unui om de stiinta pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, inaintea vietii de familie. Kate a trebuit sa renunte la studii pentru a prelua treburile casei dupa moartea mamei sale, inclusiv cresterea si educarea lui Bunny, o adolescenta superficiala care o sicaneaza mereu pe sora ei mai mare. In plus, Kate lucreaza la o gradinita si nu e nici pe departe multumita de locul ei in lume. Curand intra in scena Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, si Kate se trezeste ca ajunge un simplu pion in planul celor doi de a impiedica plecarea tanarului. Cum va putea Piotr s-o imblanzeasca pe furioasa Kate? Raspunsul e tot atat de original si amuzant precum insusi personajul feminin.

Romanul Scorpia, de Anne Tyler poate fi cumpărat cu reducere de la Libris, eMAG sau Elefant.

”Acest roman, atat de precis si actual, este asemenea fetelor de la ceasurile digitale care ne spun, in acelasi timp, cine suntem si de unde venim. Scorpia oglindeste, cu multa naturalete, clipa fugara, si e o carte plina de viata, de umor, dar si de profunzime.” (New York Times Book Review)

Seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de catre unii dintre cei mai bine cotati scriitori actuali, care le reimagineaza pentru secolul XXI. Proiectul a fost demarat in 2015 in Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will si preluat deja de edituri din peste 28 de tari. In Romania, Proiectul Hogarth Shakespeare apare la Editura Humanitas Fiction sub coordonarea Denisei Comanescu, cu sustinerea British Council Romania. Pana acum, in limba romana au aparut trei titluri din aceasta serie: O paranteza in timp de Jeanette Winterson (Poveste de iarna reimaginata), Shylock este numele meu de Howard Jacobson (reinterpretarea tematica a piesei Negutatorul din Venetia) si Scorpia de Anne Tyler (o trimitere sugestiva la Imblanzirea scorpiei). Urmeaza noi romane de Margaret Atwood (tema Furtuna), Tracy Chevalier (tema Othello), Edward St Aubyn (tema Regele Lear), Jo Nesbø (tema Macbeth) si Gillian Flynn (tema Hamlet).

Anne Tyler s-a nascut la Minneapolis, Minnesota, pe 25 octombrie 1941 si a inceput sa scrie scurte povestiri inca de la varsta de sapte ani. Si-a facut studiile la Duke University, unde a castigat de doua ori Anne Flexner Award pentru creative writing, si apoi la Columbia University, specializandu-se in literatura rusa. A debutat in 1964 cu romanul If Morning Ever Comes, care o impune drept una dintre cele mai originale noi voci ale literaturii americane, urmat, in 1965, de The Tin Can Tree. In 1967 autoarea se hotaraste sa se dedice in exclusivitate scrisului, iar in urmatorii ani vad lumina tiparului romanele A Slipping-Down Life (1970), The Clock Winder (1972), Celestial Navigation (1974), Searching for Caleb (1975), Earthly Possessions (1977). Urmeaza Morgan’s Passing (1980), Dinner at the Homesick Restaurant (1982), nominalizat la PEN/Faulkner Award for Fiction, The Accidental Tourist (1985), care a castigat National Book Critics Circle Award in 1986, Breathing Lessons (1988), pentru care primeste Pulitzer Prize, Saint Maybe (1991), Tumble Tower (1993), Ladder of Years (1996), A Patchwork Planet (1998), Back When We Were Grownups (2001), Casatorie de amatori (The Amateur Marriage, 2003; Humanitas Fiction, 2007), Digging to America (2006), Noah’s Compass (2010), The Beginner’s Goodbye (2012). In 2015, ii apare A Spool of Blue Thread, nominalizat pe lista scurta la Baileys Women’s Prize si Man Booker Prize. In 2016, in cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, Anne Tyler publica romanul Scorpia (Vinegar Girl), devenit imediat bestseller Sunday Times.

Comunicat Editura Humanitas

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
carte cadou

Ce carte CADOU îți alegi? Libris face cinste de Ziua Cărții!

Next Article
Noaptea Cărților Deschise

Peste 8.000 de cărți donate la Noaptea Cărților Deschise!

Related Posts
Bookfest 2023
Citește mai mult

Editura Litera la Bookfest 2023

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în…

Total
0
Share