Lupta mea. Cartea a doua: Un bărbat îndrăgostit, de Karl Ove Knausgärd

lupta mea O serie de romane autobiografice din partea unui scriitor norvegian a însemnat pe de o parte multe controverse într-o țară în care a mărturisi public detalii din viața intimă este întâmpinat cu o certă reacție de respingere, iar pe de altă parte consacrarea în partea lumii care pune în prim-plan talentul cu care se fac aceste mărturisiri. Sub aceste auspicii contradictorii aduce în fața cititorilor lumii Karl Ove Knausgärd cartea Un bărbat îndrăgostit, din seria Lupta mea.

Așadar, eșafodajul de interes fiind ridicat, intrăm direct în lumea unui scriitor de succes care trăiește liniștit și prosper într-o localitate idilică din Norvegia. Este căsătorit și pare să aibă totul; în orice caz, tot ce și-a propus… Dar într-o zi, asta nu mai coincide cu tot ce și-a dorit. Un val de neliniște crește ca o maree, devenind tsunami: se simte constrâns, deși a avut mereu de ales, se simte frustrat, deși a fost mereu liber, se simte prizonier în propia viață, deși ceea ce trăiește este reflexia propriilor proiecții. „Numai gândul la personaje fabricate într-un complot fabricat îmi făcea greață… Oriunde te întorceai, dădeai de ficțiune. Toate milioanele astea de DVD-uri și seriale erau făcute de oameni inventați într-o lume inventată, chiar dacă reală. Știrile din presă, de la tv și de la radio aveau exact același format, documentarele la fel, erau cu toate povești și nu mai avea importanță dacă ceea ce spuneau se întâmplase cu adevărat sau nu. Era o criză pe care o simțeam cu toate fibrele corpului meu, o suprasaturare se împrăștia în subconștient…”.

Distanța(rea) de realitate este nucleul crizei despre care vorbește eroul. Și undeva, acest vas care ținea în interior lupta artistului din om cu propriul ego se sparge. Evadarea care urmează este, până la urmă, confruntarea cu o altă realitate. Personajul care a rupt zăgazurile construite cu propria mână (și inimă, și minte…) trece la a edifica altele. În această „realitate numărul 2” are o nouă parteneră, într-un alt oraș și o altă țară, este părinte în alte dimensiuni care de fapt au aceleași repere fixe: un cămin, o viață socială, evoluția relațiilor din cercul mic, familial, și din cel mare, exterior. Rutina… „Viața de fiecare zi, cu îndatoririle ei, a fost ceva ce am îndurat, nu ceva ce mi-a bucurat și nici ceva ce avea însemnătate sau mă făcea fericit… Totdeauna doream să scap… Deci viața pe care o duceam nu era a mea. Am încercat să mi-o însușesc, asta a fost lupta mea, pentru că, evident, mi-o doream, dar am dat greș; dorința de altceva mi-a subminat toate eforturile”.

A fost nevoie de o ruptură masivă, de o hemoragie spirituală de proporții și de o revoltă interioară sângeroasă pentru ca personajul mânat de partea artistică și ținut de partea umană să caute ceea ce găsise deja și să constate că de fapt nu asta căutase…

Cerc închis.