fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

M-am hotărât să devin prost, de Martin Page

„Inteligenţa te face nefericit, singur şi sărac, în timp ce ascunderea ei îţi poate aduce admiraţia celor care cred ce citesc”. Cu această concluzie la purtător, personajul Antoine decide să „se sinucidă” intelectual. Întâi prin alcoolism, dar nu-l ţine mult etapa, întrucât nu este apt fizic pentru aşa ceva. Sinuciderea propriu-zisă este contemplată ca opţiune pentru scurt timp, iar în final medicul său personal, care îl cunoaşte de când era copil, refuză să-i facă o lobotomie. Se oferă doar să-i prescrie un antidepresiv…

m-am-hotarat-sa-devin-prost

Decis să fie imbecil cu tot dinadinsul, Antoine îşi curăţă mintea şi viaţa de orice ar avea cea mai mică legătură cu ipostaza de intelectual şi de orice urmă de inteligenţă. Încercările sale de a se integra în lumea celor care nu-şi bat capul să fie inteligenţi include sesiuni la sala de gimnastică şi obsesiile pentru „pătrăţele” şi alte asemenea „chestii serioase” ale personalităţii umane contemporane, devine extra preocupat de aparenţe, de felul în care arată, chiar ajunge să mănânce la McDonald`s, ceea ce pentru un francez este culmea capitalismului neinspirat, chiar îşi abandonează postul de profesor la universitate, iar ceea ce obţine este ruina financiară şi, pe cale de consecinţă, vizita la biroul de şomaj. Aşa devine… broker. Stilul său de a lucra într-o meserie despre care nu ştie nimic şi în care alţii muncesc din greu include vărsatul cafelei pe tastatura computerului chiar în mijlocul unor mari tranzacţii. Dar un vechi proverb spune că „Dumnezeu face cuib chiar şi pentru barza oarbă”, aşa că Antoine are rezultate fulminante la noul job, câştigând milioane dintr-o singură mişcare accidentală şi pentru companie, şi pentru el însuşi. Succesul anti-intelectual confirmă faptul că „decât un car de minte, mai bine un dram de noroc”. Cu bogăţia vine şi viciul, dar ceva nu este în regulă şi într-o zi Antoine este răpit de câţiva prieteni şi silit să vizioneze un film cu mari oameni ai tuturor timpurilor. Schema reuşeşte să-l redea pe vechiul Antoine sieşi şi societăţii.

Unul dintre cele mai importante repere ale cărţii este relaţionarea dintre inteligenţă şi fericire, cu focus pe cele două chestiuni retorice ale tuturor timpurilor: „Fericiţi cei săraci cu duhul” şi „Ce nu ştii nu te afectează”. Aşadar, care este secretul fericirii? Adevărul şi individualitatea puternică sau ignoranţa şi conformismul autosatisfăcător?

Simplitatea dezarmantă a acestei satire atât de europene prin însuşi faptul că pune această problemă a obţinut sufragiul tinerilor din întreaga lume. Cartea a fost tradusă în nenumărate limbi, a primit numeroase premii studenţeşti şi a fost pusă în scenă la mai multe teatre. Ceea ce dovedeşte că ecoul ei depăşeşte cu mult întrebările pe care le ridică.

Cartea M-am hotărât să devin prost, de Martin Page poate fi cumparata cu reducere de la eMAG / Elefant / Humanitas.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Editura Adenium anunță lansarea volumului Destinul lupului singuratic, de Adrian Christescu

Next Article

Eveniment Grigore Lese la Libraria Humanitas de la Cismigiu

Related Posts

Total
0
Share