Nemira lanseaza cartea „Richter 8.9” de Andrei Calaras
Sâmbătă, 1 iunie, la ora 16.00, Andrei Călăraş lansează volumul Richter 8.9 în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest. Autorul, împreună cu invitaţii săi, Odilia Roşianu, Cătălin Badea Gheracostea şi Ciprian Măceşaru, îi aşteaptă pe cititori să participe la evenimentul de lansare ce va avea loc la standul Nemira.
Volumul Richter 8.9 este o dovadă de împletire armonioasă între suspans şi fragilitatea trăirilor interioare, descrieri şi umor, introspecţie şi dialoguri spumoase. De la prima pagină până la ultima, Richter 8.9 îi ţine pe cititori într-o continuă alertă. Personajul Alexandru Don din carte nu mai poate picta decât în culorile depresiei, ale iubirii pierdute, ale beției și ratării. Însă, pe neașteptate, intră într-un carusel de neînțeles al groazei și minciunii, ce-l poate antrena spre o cumplită descoperire sau o inevitabilă distrugere. Istoria își arată o față necunoscută, amenințătoare ce nu lasă niciun drept la replică.

Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Lansări și evenimente Raluca Nagy vorbește despre noul ei roman, „Singurul adult din Cămin”, mâine seară, la Cărturești Modul
Lansări și evenimente „Văd că vă interesează întunericul”: thrillerul ucrainean al lui Illarion Pavliuk, vândut în peste 200.000 de exemplare, apare în română
Lansări și evenimente 






