Va asteptam la Libraria Humanitas de la Cismigiu miercuri, 6 aprilie, ora 19, la o intalnire cu Dan C. Mihailescu, Sever Voinescu si Radu Paraschivescu prilejuita lansarea cartii Occidentalismul. Razboiul impotriva Occidentului. O scurta istorie a urii fata de Vest a reputatilor eseisti Ian Buruma si Avisahi Margalit, recent aparuta la Editura Humanitas, in colectia “Istorie”.
Accesul se face pe baza unei rezervari la numarul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, in limita celor 100 de locuri disponibile, pana in data de 6 aprilie, ora 18.30.
“Ceea ce am numit noi «occidentalism» este portretul dezumanizant pe care i-l fac Vestului adversarii lui. In cartea de fata intentionam sa analizam acest set de prejudecati si sa-i urmarim radacinile culturale.”
“Aversiunea sau chiar ura fata de Occident nu sunt probleme grave in sine. Occidentalismul devine periculos abia cand este cuplat la puterea politica. Atunci cand sursa puterii politice este si unica sursa de adevar, avem de-a face cu o dictatura. Iar cand ideologia dictaturii este ura fata de Occident, ideile devin mortale.”
“Acolo unde libertatea politica, religioasa si de gandire s-a stabilit deja, ea trebuie aparata de dusmanii ei, cu forta daca este nevoie, dar si cu convingere. In cartea de fata nu am spus o poveste maniheista despre doua civilizatii beligerante. Dimpotriva, am vorbit despre contaminarea bilaterala, despre raspandirea ideilor rele. Acelasi lucru ni se poate intampla si acum, daca vom cadea in capcana de a raspunde cu aceeasi moneda, de a reactiona la islamism cu propriile noastre forme de intoleranta.”
Ian Buruma (n. 28 decembrie 1951, Haga) este considerat unul dintre cei mai importanti intelectuali europeni contemporani. Este detinator al Premiului Erasmus (2008) si al Premiului Abraham Kuyper (2012). Se numara printre colaboratorii cei mai cititi ai publicatiilor New Yorker, New York Times si NewYork Review of Books. Printre cartile scrise se numara The Wages of Guilt: Memories of War in Germany and in Japan, A Japanese Mirror: Heroes and Villains of Japanese Culture, Voltaire’s Coconuts or Anglomania in Europe, Inventing Japan: from Empire to Economic Miracle, The Missionary and the Libertine: Love and War in East and West. La Editura Humanitas au aparut volumele Anul Zero: 1945, o istorie (2015) si Occidentalismul: razboiul impotriva Occidentului. O scurta istorie a urii fata de Vest (2016, in colaborare cu Avishai Margalit).
Avishai Margalit (n. 1939, Afula), eseist si profesor, este licentiat in filozofie si economie al Universitatii Ebraice din Ierusalim. Este membru al Centrului pentru Studierea Rationalitatii de pe langa Universitatea Ebraica din Ierusalim. Este visiting scholar la Universitatea Harvard, visiting fellow la Wolfson College, Oxford, visiting professor la Universitatea Libera din Berlin si fellow la Institutul Max Planck din Berlin. In 1999 tine cursuri de etica memoriei la Universitatea din Frankfurt. Cu incepere din 1984, publica frecvent in New York Review of Books. Este laureat al Premiului Ernst Bloch, al Premiului Leopold-Lucas si al Premiului EMET. Printre cartile publicate se numara Idolatry, The Decent Society, Views in Review: Politics and Culture in the State of the Jews, The Ethics of Memory, On Compromise and Rotten Compromises.
Comunicat Editura Humanitas