Roman de suspans dintr-o lume care ne fascinează încontinuu, cea a începutului de secol XX, povestea personajelor care compun ansamblul ce îl înconjoară pe Omul din Sankt Petersburg nu face niciun rabat de la farmecul cu care ne-a obişnuit Follet. Mai mult, reuşeşte să atenueze fericit „asprimea” unor volume anterioare, făcând un spaţiu mai generos naraţiunii profunde, cea care pune întrebări esenţiale în lupta dintre bine şi rău, acolo, la graniţa la care cititorul este nevoit (şi atras!) să vadă nuanţele intermediare.
Suntem în anul 1914 şi facem cunoştinţă întâi cu Lydia, devotata soţie a liderului politic şi diplomatului conservator Lord Walden. Cei doi au o fiică, Charlotte, şi totul pare o poveste frumoasă a unei familii de vază, edificată pe fundamente vizibile şi solide. Dar înapoi, în urmă cu 19 ani, undeva în tenebrele amintirii, stă „la pândă” trecutul iubirii pătimaşe dintre Lydia, născută în Rusia, şi anarhistul Feliks Kschessinsky (a cărui viaţă a salvat-o prin căsătoria cu actualul soţ). Şi totul se acutizează în prezentul care îl obligă pe partenerul ei de viaţă să înceapă negocieri pre-război cu prinţul Orlov, vărul Lydiei. Pentru că aceste discuţii trebuie împiedicate printr-un asasinat împotriva „părţii ruse”.
Asasinul? Felicks, desigur. Care ratează prima încercare pentru că o zăreşte pe iubirea lui din tinereţe şi îşi pierde cumpătul… o clipă. Apoi se gândeşte să întoarcă situaţia în favoarea lui; o caută, o seduce din nou şi „extrage” de la ea informaţia care să-l ducă în locul unde este Orlov. Dar unele lucruri pur şi simplu refuză să se întâmple; bărbatul ratează asasinatul din nou. Felicks nu se lasă şi începe s-o încolţească pe tânăra Charlotte, tânăra care tocmai a început să se revolte împotriva felului victorian în care este crescută, devenind, pe acest fundal propriu, complicea lui Felicks. Când toate „piesele” sunt la locul lor şi nobilul rus este ca şi ucis, însuşi asasinul dă înapoi: Charlotte este fiica lui!
Se va duce Felicks după Orlov, cu atât mai mult cu cât acesta este adăpostit pe proprietatea celor doi Walden? Va interveni Lydia, cu riscul de a-şi expune secretul? Va afla Charlotte cine este cu adevărat Felicks? Va avea moartea prinţului rus vreo înrâurire asupra derulării ulterioare a evenimentelor care au dus la declanşarea Primului Război Mondial?
Omul din Sankt Petersburg se vădeşte un thriller; apoi, este un roman de dragoste; bazat pe detalii istorice, este şi un tablou de epocă; dat fiind momentul, este şi un roman de spionaj şi, bineînţeles, o intrigă politică. Ce nu este? O melodramă simplă, o carte pe care s-o începi acum şi s-o termini la iarnă. Dimpotrivă, din toate perspectivele – construcţie, evoluţie, limbaj – povestea pe care o propune cel care ne-a dăruit „Prin urechile acului” sau „Alb infinit” se ridică pe deplin la înălţimea aşteptărilor cititorului.
Romanul Omul din Sankt Petersburg, de Ken Follet poate fi cumpărat cu reducere de la Elefant, eMAG sau Cărturești.