Lansări și evenimente

“Ora de educatie teatrala” continua

BBookuria · 13 martie 2013 · 1 min de citit

ora-de-educatie -teatrala_bigRadio România Cultural organizează bilunar, pentru elevii din două licee bucureştene, câte două ore de educaţie teatrală care au ca scop o mai bună comunicare verbală, folosirea unui dialog clar şi a unei exprimări coerente.

Proiectul „Ora de educaţie teatrală”, un program de educaţie nonformală marca Radio România Cultural, iniţiat în luna februarie a acestui an, continuă joi, 13 martie, de la ora 15, la Mediateca Bucureştiului. Cei 11 liceeni rămaşi în program primesc cunoştinte noi despre sensul şi înţelesul cuvintelor, despre frumuseţea limbii române regăsită în înregistrările realizate de Redacţia Teatru-Emisiuni Scenarizate şi Postul Radio România Cultural.

În luna martie, Mirela Nicolae şi Mihai Lungeanu le propun elevilor să-şi creeze personaje şi poveşti pornind de la texte alese de ei înşişi. Evoluţia şi impresiile elevilor de la cea de-a trei întâlnire vor fi preluate şi difuzate în emisiunea Alternative, de luni, 18 martie.

Radio România Cultural va produce un CD audio cu durata de 30 de minute în care elevii vor citi textele selectate şi prelucrate pe parcursul programului. Productia specială a RRC va fi distribuită în câte un exemplar, cu titlu gratuit, bibliotecilor şcolare din instituţiile unde învaţă elevii participanţi la proiect.

Cum ți s-a părut?

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește