Parrot şi Olivier în America, de Peter Carey

Personajul Olivier este mai mult o caricatură: fost copil protejat, acum un aristocrat plin de alergii, astm şi scurgeri continui din nas, traumatizat de Teroarea din Franţa anului 1793, pe care, totuşi, nu şi-o aminteşte deloc, complet neinteresat de America spre care se îndreaptă în exil (până la momentul în care se îndrăgosteşte de o frumoasă americancă). Olivier spune o jumătate din povestea cărţii, cealaltă parte revenindu-i lui Parrot, opusul lui Olivier. Mai misterios, mult mai puţin plângăcios, este un englez de clasă mijlocie care a avut o copilărie teribilă: tatăl său a lucrat ca gravor de lucrări de cimitir, la 12 ani Parrot călătorea pe un vas cu deţinuţi spre Australia, avea darul imitaţiei (de unde o frustrare artistică), fusese bătut cândva, apoi însurat altcândva… Este un personaj ciudat, care duce o viaţă ciudată, incoerentă.

parrot-si-olivier-in-america

Carte publicata in 2015 la Editura Art
Numar pagini: 504
ISBN: 978-606-710-060-0

Relaţia dintre cei doi este miezul povestirii pline de umor pe care o propune Carey. Această legătură debutează cu reacţii de respingere de ambele părţi. Încet, încet, aversiunea şi prejudecăţile de la început se transformă într-o caldă afecţiune, care rămâne, totuşi, foarte comică. „Părţile întunecate” includ aspecte ca „jocul dublu” pe care îl face Parrot, care este şi servitorul lui Olivier, dar îl şi spionează.

Deşi ar putea părea că scenele care evocă istoria tensionată a Franţei, Angliei şi apoi Americii din anii 1820-1830 fac din această carte o frescă politică şi socială, nu este întocmai aşa. Vedem toate acestea prin ochii a doi naratori care, mânaţi în călătoria lor de teamă, mânie sau resentimente, au tendinţa de a desfiinţa oamenii şi evenimentele fără a încerca să le înţeleagă. Din fericire, câteva tuşe ale autorului completează locurile goale lăsate de personajele principale şi astfel se întregeşte un tablou în care doi oameni traversează lumea nu pentru că aşa au vrut, ci pentru că lumea europeană fierbea sub paşii lor. Nici America nu este cea pe care ne-am aştepta s-o găsim: avem în faţă tinerele State Unite, în care porcii sunt lăsaţi să circule în voie pe Broadway, iar noroiul gros domneşte în Times Square. Până şi povestea de iubire a lui Olivier are legătură cu o plantaţie de ceapă îngropată undeva la ţară.

Limbajul autorului este foarte viu, plin de forţă şi poezie (cum ar fi scena incendiului casei unui fierar), întrucât utilizează des alocuţiuni „aristocratice” pe care le pune în gura lui Olivier, ceea ce dă o savoare nebănuită cărţii, în special pentru cititorii contemporani cărora le-ar veni greu să creadă că în zorii ascensiunii sale, marea putere de azi era o lume pestriţă, marcată de clivaje sociale în care ifosele unora aveau un loc central („lui, cel pe care intenţionam să mi-l fac socru”). Toată această punere în scenă este completată de personaje secundare memorabile, dintre care îl amintim aici doar pe gravorul Watkins, obsedat de a picta păsări moarte.