Lansări și evenimente

Pascal Bruckner, in dialog cu cititorii

BBookuria · 28 martie 2013 · 1 min de citit

Scriitorul francez Pascal Bruckner se va întâlni cu cititorii, pentru un dialog incitant, pe 4 aprilie, la librăria Cărtureşti Verona, din Capitală, cu ocazia lansării celui mai recent roman al său, „Casa Îngerilor“, primul pe care acesta l-a scris după aproape 7 ani, potrivit unui comunicat.

În „Casa Îngerilor”, roman apărut la Editura Trei, Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane şi a contrastului izbitor dintre viaţa “civilizată” şi cei aflaţi pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerşetorii sunt reversul fatal al societăţii ultraigienizate?

“Casa Îngerilor” este o comedie satirică ce poartă cititorul într-o călătorie înfiorătoare şi fascinantă prin tenebrele Parisului. Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă. “Celalalt Paris” este un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor.

Alături de Pascal Bruckner, pe 4 aprilie, la librăria Cărtureşti-Verona vor fi prezenţi, începând cu ora 18.00, criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu şi directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu.

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este un celebru romancier şi eseist francez. Pascal Bruckner a vizitat România în noiembie 2012, la Târgul de Carte Gaudeamus, şi în 2011, când a relansat la Bucureşti volumul “Luni de fiere”, inaugurând atunci o nouă serie de cărţi la editura Trei.

Cum ți s-a părut?

În librării acum

Ultimele noutăți de la Editura Trei

Toate cărțile Trei →

8 promoții sunt active acum la librării Editura Niculescu · Litera.ro · Librarie.net · Nemira – vezi cât mai țin și cum le prinzi Vezi toate promoțiile →

Comentarii

Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!

Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.

B
Bookuria

Scrie pentru Bookuria despre cărți, autori și noutățile din piața de carte.

Mai citește