Scriitoarea franceză Pauline Delabroy-Allard, câștigătoarea Premiului Goncourt – Alegerea României 2018, vine la București la invitaţia Institutului Francez din România şi a Editurii Humanitas Fiction.
Cu această ocazie, va fi lansată ediția în limba română a romanului Povestea asta este despre Sarah, apărută la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.
De asemenea, Pauline Delabroy-Allard va fi preşedintele de onoare francez al ediției de anul acesta a Premiului Goncourt – Alegerea României, organizată de Institutul Francez din România.
Încununat cu șapte premii literare și nominalizat la Premiul Goncourt în 2018, Povestea asta este despre Sarah, romanul de debut al tinerei scriitoare Pauline Delabroy-Allard, cunoaște un succes remarcabil, bucurându-se în Franța de o primire entuziastă și fiind deja tradus în peste zece limbi. În străinătate a obținut, în 2018, Premiul Goncourt – Alegerea României și Premiul Goncourt – Alegerea Poloniei, iar în 2019, Premiul Goncourt – Alegerea Elveției.
Romanul Povestea asta este despre Sarah poate fi comandat cu reducere de la Cartepedia sau Libris.
Programul evenimentelor
Joi, 31 octombrie, ora 19.00
Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38)
Lansarea romanului Povestea asta este despre Sarah de Pauline Delabroy-Allard , apărută la Editura Humanitas Fiction în traducerea Despinei Jderu.
Vor vorbi: Pauline Delabroy-Allard, Xavier
Leroux, directorul Institutului Francez la București, prof. dr. habil. Lidia
Cotea, directorul Departamentului de Limba și Literatura Franceză al Facultății
de Limbi și Liberaturi Străine, Universitatea București, Despina Jderu,
președinte al Juriului Goncourt al Universității din București, traducătoarea
romanului, și Simona Preda, critic literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa
Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction
Discuția se va desfășura în limbile română şi franceză, fiind asigurată
traducerea simultană în limba română. Vor urma o sesiune de întrebări şi
răspunsuri și o sesiune de autografe.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări
prin Eventbook*.
Vineri, 1 noiembrie, ora 12.00
Atriumul Institutului Francez din Bucureşti (bd. Dacia nr. 77) Conferinţă de presă cu ocazia anunţării deciziei juriului Premiului Goncourt – Alegerea României 2019.
Excelența Sa Doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România, va anunța laureata/laureatul celei de a 7-a ediţii a Premiului Goncourt – Alegerea României. Vor lua cuvântul, totodată, Hélène Roos, Directoarea Institutului Francez din România, Mohamed Ketata, Director Regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală, Christophe Dridi, Președinte Director General Dacia și Director General Groupe Renault România, scriitoarea Pauline Delabroy-Allard, preşedinta de onoare din partea Franţei, Elena Diaconu, preşedinta de onoare din partea României, Despina Jderu, preşedinta Juriului Goncourt din Universitatea Bucureşti și reprezentanta juriului studenţesc.
De asemenea, din partea sponsorilor, participă Nicolette Tabără, reprezentanta Centrului de carte străină Sitka, și Christian Derveloy, Director general Imprimeria Arta Grafica.
Premiul Goncourt – Alegerea României este organizat de Institutul Francez din România, Ambasada Franței, Lectoratul de franceză al Universității din București, în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală şi Groupe Renault România.
Partenerii Premiului Goncourt – Alegerea României 2019 sunt Editura Humanitas Fiction, Librăria Kyralina şi Centrul de carte străină Sitka. Evenimentul beneficiază de sprijinul Imprimeria Arta Grafica. Parteneri media: RFI România, Observator cultural, Radio România Cultural şi Radio România Internațional.
Vineri, 1 noiembrie, ora 18.30
Librăria franceză Kyralina (str. Biserica Amzei nr. 10)
Întâlnire cu Pauline Delabroy-Allard în cadrul programului radio Le son
des mots, realizat în parteneriat de Librăria Kyralina şi Radio România
Internaţional.
Discuția se va desfășura în limba franceză și va fi urmată de o sesiune de
autografe.
Povestea asta este despre Sarah surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară și o violonistă de o frumusețe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată și îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă și imprevizibilă, naratoarea trăiește o mare pasiune. Conceput în două părți, romanul mizează pe opozițiile viață și moarte, corpul fremătând și corpul bolnav, febra iubirii și ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenței ca un doliu.
„Pauline Delabroy-Allard vorbește despre dorință și absență, chin și nebunie, obsesie și derivă. Ea intră în literatură pe ușa din față.“ – Le Figaro
Pauline Delabroy-Allard s-a născut în 1988 și a urmat cursurile facultății de limbi clasice. A fost librar, a lucrat într-un cinematograf, iar de la 23 de ani este profesor-documentarist într-un liceu parizian. În 2013 a scris împreună cu Kim Hullot-Guiot La littérature expliquée aux matheux. Colaboreză la revista online En attendant Nadeau. În 2018 a debutat cu romanul Povestea asta este despre Sarah (Ça raconte Sarah), întâmpinat elogios de critica literară și tradus deja în peste zece limbi. Romanul a primit, în 2018, Premiul studenților France Culture-Télérama, Premiul librarilor din Nancy / Le Point, Premiul „Envoyé par la Poste“ și Prix du Style. A fost nominalizat la Premiul Goncourt (Selecția primă și a doua) și la Premiul Goncourt al liceenilor.
Comunicat Editura Humanitas