Povestea numărului π – discuție cu Liviu Ornea, Radu Gologan și Vlad Zografi
Marți, 18 februarie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, matematicienii Liviu Ornea, Radu Gologan și Vlad Zografi, coordonatorul colecției „Știință“ a Editurii Humanitas, vor vorbi despre π, cea mai cunoscută constantă din matematică.
În cartea de la care pornește discuția, Povestea numărului π de Pietro Greco, istoria lui π este integrată în istoria matematicii și apoi în fluxul istoriei umanității.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.
Nici un alt număr n-a dobândit celebritatea (matematică și nu numai) de care se bucură numărul π, raportul dintre circumferința unui cerc și diametrul lui. Urmărindu-i destinul încă din antichitatea egipteană și mesopotamiană, Pietro Greco ajunge să refacă, la nivelul evoluției conceptelor, o bună parte din istoria matematicii, în care apar personaje marcante: Arhimede, Newton, Euler, Cantor. Și, în același timp, autorul surprinde cu finețe poezia de care se înconjoară acest număr care de milenii ne stimulează imaginația.
„Natura tocmai dezvăluită a raportului dintre circumferinţă şi diametru pare înconjurată de o aură filozofică, iar aceasta ridică imediat constanta la nivelul unui parametru fundamental al universului şi al cercetării raţionale a realităţii. În plus, ne obligă să formulăm o serie de întrebări: care e natura acestui număr? Există cu adevărat ceva profund în constanta asta?“ – Pietro Greco
După studii de chimie, PIETRO GRECO s-a specializat în jurnalism pe teme ştiinţifice, fiind autorul a numeroase cărţi de popularizare, între care: Evoluzioni (1999), Pianeta Acqua (2004), Einstein e il ciabattino (2004), La scienza e l’Europa (apărută în mai multe volume între 2014 şi 2019). A condus un masterat de comunicare ştiinţifică la Şcoala Internaţională Superioară de Studii Avansate de la Trieste.
Comunicat Editura Humanitas
Cum ți s-a părut?
Comentarii
Încă niciun comentariu. Spune-ne ce crezi!
Vrei să spui ce crezi? Comentariile se scriu din contul gratuit de cititor.
Mai citește
Lansări și evenimente Raluca Nagy vorbește despre noul ei roman, „Singurul adult din Cămin”, mâine seară, la Cărturești Modul
Lansări și evenimente „Văd că vă interesează întunericul”: thrillerul ucrainean al lui Illarion Pavliuk, vândut în peste 200.000 de exemplare, apare în română
Lansări și evenimente