fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Războiul sfârşitului lumii, de Mario Vargas Llosa

razboiul-sfarsitului-lumiiExistă autori şi cărţi care au fani la fel de pătimaşi ca ai trupelor rock sau ai echipelor de fotbal. Unul dintre aceşti scriitori care au marcat un secol este fără îndoială Mario Vargas Llosa, deţinător al Premiului Nobel, iar una dintre cărţile sale epocale este Războiul sfârşitului lumii. Titlul, chiar implacabil cum sună, abia descoperă un strop din densitatea şi imensitatea acestei poveşti şi a felului în care este scrisă.

Războiul sfârşitului lumii este un roman puternic, care bântuie şi pe care simţi nevoia să-l mai citeşti cel puţin încă o dată. America de Sud a secolului XIX este fascinantă, mitică, luxuriantă şi în acelaşi timp dramatică, aspră, corozivă, indecisă şi dogmatică. Suntem în Brazilia, Bahia, anul 1897. Poporul brazilian este în faţa unei mari schimbări. Vine secolul XX, dar viitorul, care ar trebui să aparţină sud-americanilor, nu prea are promisiuni, iar trecutul este încărcat de balast medieval – influenţă excesivă a preoţilor, colonialism, sclavie. Un împărat a pierdut puterea veche, dar consolidată, în favoarea unei republici tinere, dar fragile, care are nevoie de un motto ca „ordine şi progres”.

Vezi aici pretul cu reducere

În peisajul entuziast al acestei noi Brazilii republicane se iveşte misteriosul Antonio Conselheiro, un călător în tunică roşie care vorbeşte cui vrea să-l asculte despre iubire, pace, penitenţă, ca şi despre judecată, rai şi iad. Are şi adepţi, care îi spun „Sfătuitorul”. Doctrina lui este ultra-ortodoxă, foarte riscantă în vremuri în care să susţii aşa ceva, ca în trecutul negat cu străşnicie, este foarte periculos. Ca orice predicator despre salvare care reuşeşte să dea o urmă de speranţă, este urmat de infirmi, de „drojdia societăţii”, de diformi, de bandiţi, cărora le spune că Republica este în realitate o uniune între francmasonerie şi protestantism, că nu este ce visează cetăţenii, ci o invenţie satanică, ce măsoară în metri, face recensăminte care să-i bage pe toţi în sclavie şi separă biserica de stat. Curând, biserica se ridică împotriva lui, iar statul pregăteşte militari pentru a-l elimina, împreună cu toţi cei care îl urmează.

Vargas Llosa pune în zorii unui proaspăt secol o naţiune care merge orbeşte pe un drum nou cu mentalităţi şi cu atitudini din negura timpului. Biserica ştie că acelaşi soldat care descăpăţânează un rege în Anglia pentru a instaura puterea Parlamentului poate tăia capul unui rege francez sau poate fi trimis să-i execute pe Romaovi în Siberia. Biserica ştie ce înseamnă spada ridicată în numele ei sau atacul la forţa căreia i s-a alăturat, azi Republica, aşa cum fusese odinioară Imperiul.

Războiul sfârşitului lumii este o carte care priveşte şi înainte şi înapoi, iar forţele care se ciocnesc în ea sunt eterne şi fundamentale. Inutil de spus că personajele rămân pe viaţă în memoria afectivă a cititorului, iar povestea aceasta este povestea omenirii la fiecare răscruce, aceeaşi omenire care a făcut sute de războaie şi mii de revoluţii pentru un singur scop, încă nematerializat: victoria binelui, odată pentru totdeauna.
Citiţi!

Romanul Războiul sfârşitului lumii, de Mario Vargas Llosa poate fi cumparat de la Libris / eMAG / Humanitas / Elefant.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
mana fatimei

Mâna Fatimei, de Ildefonso Falcones

Next Article
Verisoara Bette

Verişoara Bette, de Honore de Balzac

Related Posts

Total
0
Share