Recenzie la cartea Forţa trecutului, de Sandro Veronesi

Forţa trecutului Gianni Orzan este un scriitor de cărţi pentru copii suficient de cunoscut şi de apreciat încât să câştige şi premii. Întorcându-se de la o astfel de ceremonie cu un cec substanţial, are un moment ciudat: înmânează cecul unui bărbat complet străin, al cărui fiu este în comă. Gest inexplicabil pentru el, este, totuşi, un semn şi declanşatorul unei serii de evenimente care, toate, vor sta sub semnul inexplicabilului. Viaţa lui Orzan nu va mai fi niciodată la fel.

În cotidianul lui Orzan apare un alt Gianni, care îi cutremură din temelii întreaga lume interioară. Ştia că tatăl său fusese un general cu vederi de extremă dreapta în serviciile secrete italiene; tocmai încetase din viaţă şi fusese înmormântat cu onoruri la care asistase chiar primul ministru. Dar străinul care pretinde a fi fost un prieten al bătrânului spune altceva: a fost spion rus! Odată breşa bănuielii creată, Orzan intră într-un carusel al suspiciunilor de tot felul care se suprapun peste însăşi configuraţia lui personală. Este scriitor, deci stă bine cu imaginaţia, dar este totodată un creator pentru copii: „Nu am inventat niciodată nimic. Doar am copiat, am reciclat toate lucrurile care mi-au plăcut – rock, Shakespeare, Beckett, filmele americane…”).

Ştie cine este mai mult prin oglinda recunoaşterii exterioare; în forul interior au loc nesfârşite dezbateri de tipul „Am făcut asta? De ce am făcut-o? Cum am făcut-o? Oare chiar am făcut-o?” etc. Aşadar, este confuz, şedinţele interioare sunt complicate la infinit de revelaţiile străinului care pare să ştie atât de multe despre tatăl lui şi despre el, încât cu greu poate fi ignorat. Şi ca să fie totul zguduitor până la capăt, într-o zi soţia îi mărturiseşte o infidelitate în faţa căreia bărbatul rămâne perplex. O dată mai mult, nimic nu este ce pare a fi, oamenii mint tot timpul, este ca o boală contagioasă, întreaga viaţă reală devine atât de iluzorie încât mai palpabile par poveştile pentru copii pe care le ţese din imaginaţie.

Fundamentele vieţii pe care o ştia se prăbuşesc unul câte unul sub forţa loviturilor unui trecut – personal sau al celor apropiaţi – care pare să conspire pentru a-i distruge lui Orzan eşafodajul interior. Ca şi când ar exista o oglindă a destinului care să-i reflecte tumultul din minte, au loc tot felul de accidente în viaţa lui de fiecare zi, inclusiv o comă ca punct de întâlnire a eroului cu conştiinţa proprie şi cu fantasmele existenţiale; o stare ca o răscruce.

Arhitect, jurnalist şi poet, Veronesi le relevă pe toate acestea în destinul eroului său: îi construieşte o fastuoasă lume interioară, apoi îl pune în faţa dezvăluirilor şocante, pentru a-l închide în dileme existenţiale din care doar reflecţia intensă pare să fie capabilă să-l scoată. Cu ce preţ?