Pentru orice iubitor de literatură, o saga bună de familie este una dintre cele mai captivante lecturi. Mult înainte de ceea ce se practică astăzi cu serialele de televiziune, fenomenul „binge watching”, Gabriel Garcia Marques, Thomas Mann, Alex Haley, Irwin Shaw sau John Galsworthy, ca să nu amintim decât câteva nume, generau un „binge reading” binecunoscut generațiilor din urmă, cu personajele lor extraordinare și poveștile lor care au stat la temelia edificării a milioane de personalități. Și încă o fac. În această idee, atracția unei povești extinse a unei familii marcate de dramă, intrigă, pasiuni și toate celelalte ingrediente ale unei narațiuni complexe, în care au loc toate reperele naturii umane, totul pe fundalul fermecător al Țării Galilor, este de natură să captiveze pe loc.
Îngerul de la Marchmont Hall este, poate, despre Greta, eroina care revine într-un loc de poveste, dar nu-și mai aduce aminte nimic din ultimii 20 de ani. Această amnezie declanșează o serie de evenimente răscolitoare și un tumult de emoții care răvășesc o familie. Practic, Greta este nevoită să-și recompună amintirile, fiecare element al trecutului devoalând adevăruri dureroase despre traume pe care eroina le trăiește, reamintindu-și-le, a doua oară. Acest trecut se suprapune peste realitatea vieții Gretei în acești ani de uitare, și această perioadă încărcată emoțional și stând, într-un fel ciudat, sub semnul nenorocului.
Lucinda Riley se folosește de un balans rapid, dar veridic, din timpul prezent al Gretei în trecutul său. Din fiecare eră ies din pagini personaje puternice, unele chiar familiare, prieteni și dușmani, naivi și intriganți, onești și ipocriți, așa cum este „societatea” și în viața reală, mai ales atunci când toate acestea roiesc în jurul unor mize mari.
Îngerul de la Marchmont Hall este, poate, despre Cheska, fiica Gretei, care a devenit o ființă tragică, marcată de destin, ca și mama ei, și care la început, cândva, într-un colț de existență incipientă, a fost un înger inocent, ca orice copil. Odată interpunându-se viața, ca și Greta, Cheska a plătit scump unele decizii, ajungând aproape de distrugere pentru că a fost atrasă de flacăra iubirii ca un fluture hipnotizat. Mai este ceva de salvat?
Îngerul de la Marchmont Hall comprimă, într-un volum de 600 de pagini, reconstituirea unei tinereți aparte, în care stau aliniate dureri crâncene, experiențe pline de învățăminte, traume ale copilăriei, puterea de a rezista și în special capacitatea uluitoare de a găsi, totuși, la capătul fiecărei zile întunecate și al fiecărui episod mutilant, motivul suprem de a continua călătoria spre îmlinirea existenței.„Îngerul de la Marchmont Hall” se poate așeza în modul cel mai natural pe noptieră, ca lectură pentru seri de toamnă.
Cumpără cartea Îngerul de la Marchmont Hall, cu reducere, de la Cartepedia, Litera sau Cărturești.