fbpx
books-express.ro
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!
Libris.ro
libris.ro

Cultura americană în tuşe groase („Interesanţii”, de Meg Wolitzer)

interesantiiCu „Interesanţii”, scriitoarea americană Meg Wolitzer punctează cea de-a zecea carte semnată de o autoare binecunoscută peste ocean.

Cartea poate fi cumparata cu reducere de aici.

De data aceasta, este vorba despre destinele câtorva oameni de la adolescenţă până la vârsta miljocie. Nu sunt rude, sunt prieteni; nu fac gesturi spectaculoase, doar îşi trăiesc bucuriile şi tragediile; nu rămân legaţi cu foţa în relaţia de amiciţie, ci o păstrează voluntar, consolidând-o.

Wolitzer este o autoare a detaliului firesc, redat într-o manieră comico-satirică ce îşi găseşte cea mai bună reflectare în seria „The Simpsons”. Este acea autoironie cu care cultura americană reuşeşte mai mereu „să-şi pună oglinda în faţă”, acceptându-şi apoi deopotrivă calităţile cu mândrie şi defectele cu seninătate.

Printre adolescenţii care se adună într-o tabără de vară se numără Ethan Figman, „construit grosolan, neobişnuit de urât şi cu o apariţie uşor turtită, ca şi cum ar fi foat presat de un zid de sticlă”. Şi totuşi, are un talent preţuit: acela de a transforma negativul în pozitiv, de converti suferinţa în putere şi de a vedea mereu partea plină a paharului. Noile prietenii pe care şi le face vor dura pe viaţă tocmai pentru că se vor putea centra pe această atitudine în jurul căreia se vor organiza ca grup în anii următori. Astfel, lângă Ethan defilează în naraţiune doi tineri frumoşi, frate şi soră, copii de bani gata, unul bun, altul rău; Jonah, fiul gay şi disfuncţional al cântăreţei Joan Baez; Cathy, dansatoarea atrăgătoare, marcată de viaţă, care ulterior devine un fel de victimă a grupului.

Autoarea rămâne interesată pe parcursul naraţiunii de relaţia copii-părinţi, de efectul intervenţiei adulţilor în vieţile tinerilor. Mai mult, punctează faptul că acest semn distinctiv, aproape religios, al culturii americane care este „fă-ţi destinul singur” poate crea pe palier individual egoism monstrous şi, la nivelul societăţii, venerarea ideii de atingere a faimei, ale cărei excese rămân nesanţionate. La nivelul personajelor cărţii, acest aspect reiese pregnant din faptul că Ethan este mai „intact”, mai normal şi mai conectat la lumea din jur decât odraslele de bani gata de care îşi leagă afectivitatea: cu tot interesul comun pentru cărţi, muzică sau idei, reiese limpede că acolo unde cei doi au fost învăţaţi, Ethan a experimentat şi a învăţat pe propria piele. Şi totuşi, tentaţia rămâne mare: mai târziu, Ethan, om „ajuns”, va da societăţii copii aidoma prietenilor săi…

Contraponderea literară a lui Ethan este Julie Jacobson, cea care de altfel povesteşte istoria grupului şi care nu este nici frumoasă nici remarcabilă prin intermediul altui talent decât observaţia în amănunt. Această abilitate va ajunge s-o chinuie într-o zi, întrucât ea trăieşte ceea ce prietenii săi par să nu poată: emoţie profundă, conştiinţă de sine, jenă, invidie, dorinţă. Este vie în alt mod.

„Interesanţii” pune lupa – în unele puncte de-a dreptul neiertător – pe cauzele şi efectele care „fac să meargă” reperele societăţii americane. Definitorie este în acest sens evoluţia bietului Jonas, strivit în braţele unei mame care doar pare liberală şi bine intenţionată, când în realitate este o vanitoasă neglijentă.

Paradoxal, însă, se poate spune că autoarea va menţine, probabil, interesul publicului exact prin etalarea acestui tip de racile sociale, după principiul „chiar dacă lumea este un spectacol grotesc de lăcomie, ură şi egoism, nu te poţi opri s-o priveşti, ca să vezi ce se întâmplă în continuare”.

Roxana Ichim

bogdan
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Invitatie la teatru: “Spargerea”, dupa o nuvela de Razvan Petrescu

Next Article

O prietenie cât o lume („Muzicanţii din Bremen”, de fraţii Grimm)

Related Posts

Total
0
Share