Romanul Absolut tot, de Nicola Yoon poate fi cumpărat cu reducere de la Cărturești sau eMAG.
Nu neapărat pentru că s-a instalat ca bestseller de la început și nici măcar pentru că, în buna tradiție americană, a devenit rapid film, cartea Absolut tot, de Nicola Yoon, are un loc binemeritat în fruntea lecturilor contemporane. În primul rând pentru că spune o poveste la care foarte mulți se pot raporta, apoi pentru că edifică personaje memorabile, pentru că doare, amuză, pune pe gânduri și pentru că are o concluzie dătătoare de curaj într-o lume cu apetit tot mai scăzut pentru așa ceva. Poate nu întâmplător este considerată un roman al adolescenților…
O cunoaștem pe Madeline Whittier. Are 18 ani și suferă de o afecțiune numită imunodeficiență combinată severă, cu urmări teribile pentru o tânără: nu poate ieși din casă, nu poate interacționa cu ceva cnu este perfect igienizat. Narațiunea simplă, „frumos curgătoare”, nu încarcă artificial niciun moment drama cumplită a unui astfel de prizonierat pe caz de boală la o vârstă atât de fragedă, când pentru majoritatea viața abia începe. Mai mult, tot tabloul poate fi și o parabolă pentru alt fel de „bolnavi”, cei de timiditate, care, ca și Madeline, fug în cărți pentru a trăi. Lumea fetei se limitează la mama Pauline, asistenta Carla și lecturile în care plonjează cu nesaț. Vine, firește, și o zi oarecare în care totul se schimbă. Peste drum apar vecini noi, pe care Madeline îi privește de după „perdelele siguranței” și îl remarcă pe tânărul Olly. Prietenia dintre ei ia naștere online (nefiresc, totuși, pentru specia umană, dedicată comunicării față în față?) și totuși ușor, dat fiind faptul că Maddy a avut cândva un frate și oricum nu are altă opțiune (slavă Domnului pentru comunicarea online?).
Apoi vine și momentul în care Olly este strecurat în casă și precedentul întâlnirilor directe dintre cei doi tineri este creat. Într-o zi află mama și urmează interdicția, dar cine poate opri doi tineri? Decid să fugă în Hawaii, dar numai după ce Maddy trebuie să-l mintă pe Olly că ia un medicament inovator care o va împiedica să se simtă rău dacă „iese în lume”. Fuga se petrece, tinerii descoperă totul, de la peisaje la amor, dar fata este readusă rapid și brutal la realitate de afecțiunea ei, care o trimite la spital. Ce surpriză să constate, odată ajunsă acasă, că de fapt nu are decât boala… lipsei de rezistență imunitară! Își pune mama față în față cu propria minciună și adevărul trist al menținerii ei sub un glob de sticlă, cu prețul unei înșelătorii de o viață, iese hidos la iveală.
Absolut tot este povestea celui diferit. Madeline este privită altfel de fiecare dintre cei care au tangență cu ea. Mai departe, este povestea celui prea protejat, care plătește un preț chiar dacă nu a greșit cu nimic. Este, de asemenea, povestea celui care protejează – mama fetei a fost atât de speriată că ar putea-o pierde atunci când tatăl și fratele copilei au pierit, încât a inventat orice s-o țină la adăpost. Chiar de lumea întreagă. Și, firește, este povestea care confirmă, a câta oară în literatură, că „dragostea învinge”… Absolut tot.
Romanul Absolut tot, de Nicola Yoon poate fi cumpărat cu reducere de la Cărturești sau eMAG.