fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Recenzie la cartea Când lumea stătea în loc, de Claire Messud

Când lumea stătea în loc

De multe ori, pentru prima carte, autorii se simt „datori” cu un happy end (nu de alta, dar poate asta dă poveștii o șansă în plus de ecranizare…). Alții trec în extrema cealaltă și sfârșesc narațiunea într-o nefericire totală. Când lumea stătea în loc este o notabilă excepție de la ambele situații.

Personajele imaginate de Claire Messud în Când lumea stătea în loc nu prea obțin ceea ce-și doresc, dar asta nu face decât să le apropie de cititorul care trăiește într-o lume în care una dintre reguli este chiar aceasta; oamenii obișnuiți să poată obține, în mare, doar ceea ce decid alții. Fără multe sentimentalisme și văicăreli inutile, care toacă timp prețios, autoarea le aduce în scenă pe surorile Emmy și Virginia, ale căror drumuri s-au separat; și bine de tot – Emmy a abandonat Anglia pentru Australia și s-a căsătorit cu un fermier de „scară mare”, care la un moment dat a părăsit-o pentru una dintre prietenele ei. Virginia a rămas în țara natală să-și îngrijească mama și are un job plicticos într-un birou. Oameni obișnuiți, povești cu care poate empatiza oricine…

Cele două comunică rar, nu doar din cauza distanței geografice, ci și pentru că au vederi opuse asupra vieții. În timp ce Emmy crede că propria responsabilitate este cheia unei existențe („Prima și eterna ei credință era aceea că fiecare își face norocul singur”), sora sa crede în providență („Când oamenii sunt atât de supuși greșelii, de slabi și, în fine, de eșuați, cum poți să le încredințezi ceva atât de prețios cum este propriul destin?”). Totuși, fiecare în felul său pornește într-o „aventură” de căutare a sinelui, pe căi diferite ca și ele, abordate distinct și deschizând lumi în care credința fiecăreia va fi zdruncinată din temelii. Pas cu pas, personajele se solidifică, Emmy într-o destinație exotică în care căutând salvarea dă de un sentiment acut de înstrăinare, Virginia căutând reconfirmarea credinței într-o cameră în care confesorul său face amor cu alt bărbat.

O notă aparte este Melody, mama celor două, care a rămas alături de Virginia (sau invers…) doar pentru a se vădi o dezagreabilă ce, într-un fel ciudat, cucerește cititorul. Mama își caută moartea așa cum fiicele sale își caută adevărata identitate, iar convingerea sa că totul trebuie să se termine atunci când omul „nu mai găsește justificare pentru nimic” din viața sa este de-a dreptul emoționantă. Plină de semnificații este scrisoarea-testament pe care o mamă aparent distantă o lasă pentru Emmy, demonstrând cât de bine își cunoaște de fapt copiii și cât de profund le înțelege căutarea: „… te-ai născut cu o piele groasă, iar Virginia nu are piele deloc…”.

La finalul unei povești fără happy end se află redescoperirea propriei persoane de către personaje care se dovedesc memorabile fără a fi spectaculoase și fără prea mult tam-tam. Și chiar dacă nu este „happy”, este un „end” cu încărcătură simbolistică de „punct și de la capăt”.

Cumpără cartea Când lumea stătea în loc, de Claire Messud, cu reducere, de la Libris, Elefant sau Cartepedia.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Spring BOOKet

Spring BOOKet de la Cartepedia: transport gratuit la oricare trei cărți

Next Article

Concursul Primăverii - Câștigă 5 Cărți Romantice - concurs încheiat

Related Posts

Total
0
Share