Cumpără cartea Coco Chanel, de Edmonde Charles-Roux, cu reducere, de la Elefant, Libris sau Cartepedia.
Majoritatea contemporanilor consideră că genialitatea este fascinantă, dar adevăratele modele pentru omenire sunt geniile care (și) muncesc. De asemenea, foarte mulți sunt de părere că uriașa industrie a modei, care învârte astăzi zeci de miliarde de euro pe an, a avut un moment de cotitură odată cu combinația genialitate-muncă-ambiție a Gabriellei Chanel, renumita Coco Chanel, mai cunoscută pe mapamond decât oameni de știință de Nobel sau eroi militari care și-au salvat țările de dezastre geopolitice.
Edmonde Charles-Roux propune o biografie pe cinste, după toate regulile, a renumitei creatoare de modă care a decis că femeile au dreptul la pantalon și astfel a schimbat lumea. Autoarea punctează încă din start acel „ceva” al copilei, neliniștea tipică celor care știu, vag, încă de mici, că sunt croiți pentru altă viață decât cea pe care o duc. Gabrielle era născută într-o familie de provinciali săraci și foarte conservatori, dar nu avea nicio intenție să lase lucrurile așa. Intrată în coliziune deseori cu părinții îngroziți de ideea fetei de la un moment dat de a deveni… cântăreață de cabaret (una dintre piesele pe care le iubea includea numele „Coco Chanel”…), viitoarea legendă a modei a profitat imediat de întâlnirea întâmplătoare cu această industrie. Ce este remarcabil pe măsură ce lectura avansează este gustul de autentic pe care îl are cititorul; departe de a o „idolatriza” pe iconica Coco Chanel, Charles-Roux sapă adânc în biografia Gabriellei, o expune în mod neașteptat ca pe o tânără care „orbecăie”, ghidată la început doar de ideea fixă că-și va depăși condiția.
Fără să conștientizeze că este o vizionară cu sclipiri de geniu, Gabrielle își suflecă mânecile și intră cu toate pânzele sus în era pe care avea s-o schimbe definitiv, chit că a fost una cutremurată de evenimente istorice de anvergură globală. Și aici autoarea dă dovadă de o acribie aproape jurnalistică, detaliind tabloul epocii pe care Chanel a depășit-o printr-o rară combinație de adaptabilitate, intuiție și viziune. Plus, ca întotdeauna pe parcursul vieții sale, de nelipsita muncă; fără mofturi, fără ifose, fără socluri de carton pe care să se admire singură.
Sesizând corect și exact – unii spun genial – că moda feminină a începutului de secol XX reflecta doar o falsă imagine despre femei, percepute ca niște ființe fragile, care trebuiau să poarte tocuri pentru ca bărbații să le ajute să urce treptele și corsete pentru a părea mereu că le doboară vântul, Gabrielle a eliminat la început din propria garderobă pălăriile complicate cu pene fluturânde și rochiile care nu lăsau doamnele să respire și i-a „ieșit”. Era momentul; femeile au răspuns acestei lejerități cu iz de emancipare, Gabrielle Chanel a crescut mare cât lumea, a devenit legendă în viață – și după – a schimbat definitiv o industrie fără de care miliarde de oameni par astăzi să nu poată trăi și a fost considerată categoric genială. Chiar și așa, autoarea menține până la capătul biografiei „firul roșu” al vieții emblemei Coco Chanel – munca fără compromisuri.
Cumpără cartea Coco Chanel, de Edmonde Charles-Roux, cu reducere, de la Elefant, Libris sau Cartepedia.