fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Recenzie la cartea Doctor Sleep, de Stephen King

Doctor Sleep

Dan Torrance, vechea cunoștință a fanilor lui Stephen King, acel băiat special care vedea morți, este acum bărbat în toată firea. N-o duce grozav; bea prea mult, se bate prin baruri, este un nomad fără căpătâi, al cărui trai între două mahmureli este descris cu un farmec care captează cititorul din prima. Vine, totuși, și o zi în care Dan decide că este momentul să se oprească. Prima etapă: stabilirea în New Hampshire. Până la urmă, nu contează unde dă „restart”, ci s-o facă. Apoi trece la procesul de vindecare de dependență, cu ajutorul Alcoolicilor Anonimi. Pentru ca tabloul să fie complet, Dan își ia și un job de portar de noapte la un ospiciu local, o cădire sinistră, pe care eroul chiar o place, într-un fel ciudat: „E ca și cum clădirea i-ar spune – Ei și, ce dacă mi-a căzut o parte? Ți se va întâmpla și ție la un moment dat”.

Este timpul ca talentele paranormale ale lui Dan, îndelung suprimate de băutură, să ia din nou prim-planul vieții sale. Acum poate să-i ajute pe oameni să moară în pace, ceea ce îi aduce porecla de Doctor Sleep – Doctorul Somn. În paralel, începe să primească mesaje telepatice de la o fetiță ale cărei puteri sunt mult mai mari decât ale sale. Când copila pe nume Abra împlinește 13 ani, intră pe lista unor răufăcători de calibru, banda True Knot, care se ocupă cu uciderea acestor copii pentru a le absorbi strălucirea, cu care se hrănesc. Ființe sinistre supranaturale, „diavoli fără conținut”, acești Knot „cândva călăreau cămile în deșert; cândva conduceau caravane prin Europa de est. Se hrănesc cu țipete și beau suferință”. Și sunt nemuritori.

Astfel își imaginează King întruchiparea răului în povestea despre Doctor Sleep. De aici intră în acțiune nu doar lupta pe care binele o pregătește acestui spectru, ci și felul distinct, realist, verosimil, pe care cititorul îl acceptă imediat, de a scrie al lui Stephen King. Descrierile sale, de la lupta din mintea Abrei între copilă și una dintre membrele True Knot, Rose the Hat, la lupta lui Dan cu tenebrele sale interioare, oricât ar fi de fantastice, par, totuși, cumva, normale. Și asta pentru că autorul stăpânește perfect redarea logică, directă, pe înțelesul oricui. Este, poate unul dintre secretele faptului că adresabilitatea lui King transcede generațiile.

Doctor Sleep este, mai presus de orice, cartea închiderii unor cercuri. Poate concentrice, poate separate, dar care implică alăturarea simbolisticii ieșirii din tenebrele interioare cele mai de jos spre vindecare și lumină cu cea a extrapolării acestui parcurs în exterior, indiferent că este vorba despre felul în care Dan se întinde lângă muribunzi, pentru a-i ajuta cu forța sa mentală, sau de alierea cu Abra.

Doctor Sleep rămâne, în același timp, și un thriller. „Atunci când nu puteai dormi, atunci când te temeai să privești în jur de teama a ceea ce ai putea vedea, timpul se lungea și căpăta dinți ascuțiți”. Ca întotdeauna, monștrii imaginați de King nu sunt doar înăuntru sau doar afară…

Cartea Doctor Sleep, de Stephen King poate fi comandată cu reducere de la Elefant, Nemira, Cartepedia sau Libris.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
Valerian Ciobanu

Valerian Ciobanu: “Ca și alți oameni de litere n-am avut niciodată senzația certă că un anumit text al meu este ”bun pentru tipar”

Next Article
cartepedia

Ofertă Cartepedia: 1000 de titluri cu doar 9,99 lei

Related Posts

Total
0
Share