fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Recenzie la cartea Lanțul, de Adrian McKinty

Lanțul

„Când eram în New Mexico, am aflat despre un soi de răpire bizară pe care o practică bandele locale, pentru răscumpărare”, își amintește autorul momentul în care a avut ideea de a scrie cartea Lanțul. Povestea, în topul vânzărilor pe Amazon, a fost tradusă în 20 de limbi și există un proiect de a o ecraniza. Până la apariția filmului, măiestria narativă a lui McKinney are un cuvânt greu de spus.

Așadar, Rachel O’Neill află că fiica sa a fost răpită și că poate s-o recupereze dacă răpește pe cineva cu care să facă un schimb. Și nu pe oricine, ci un alt copil. Situația femeii nu este deloc una bună. Se recuperează după o operație de cancer, este divorțată și, deși trăiește într-o comunitate prosperă și este intelectuală, abia reușește să facă față vieții de fiecare zi.

Rachel nu este singură în toată această dramă. Cumnatul ei, un fost pușcaș marin, are toate talentele necesare s-o ajute. De partea celaltă, fiica lui Rachel, Kylie, este făcută dintr-un material uman solid și rezistă. De altfel, Rachel însăși descoperă despre sine lucruri pe care  nu și le-ar fi putut imagina de fiecare dată când îndeplinește o altă sarcină ce părea imposibilă dictată de „Lanț”. Așa află femeia cât de departe poate merge cineva pentru a-și salva copilul. Pe parcursul lecturii, cititorul se întreabă: „Aș face asta dacă aș fi în locul lui Rachel?”.

Apoi alte întrebări dau năvală. Cine face așa ceva? Cine ar crea o astfel de rețea de fărădelegi? Din acest punct de vedere, opera lui McKinney este un construct perfect calibrat. Thriller de forță, aruncând o umbră masivă asupra adevăratei naturi sinistre a ceea ce este cunoscut ca „Dark Internet”, macabră, sângeroasă, dar și densă și umană, povestea pe care a imaginat-o merge ca un spărgător de gheață până la ultimul neuron al cititorului. Abia spre finalul cărții aflăm cine a creat rețeaua, cine o conduce, de ce se întâmplă dramele care se întâmplă.

Lanțul nu este o poveste menită să aducă mai multă liniște în inimile părinților. Dar poate este mai bine ca ei să știe în ce fel de lume își pregătesc copiii să intre. Este lumea în care ei înșiși vor să-și spargă barierele de protecție și să se etaleze pe rețelele de socializare. „Vedetismul” este la un click distanță de universaul negru al conexiunilor de internet pe sistem piramidal care se hrănesc din aceste vulnerabilități și din „inocențele” care de la un punct încolo nu mai au nicio scuză. Acțiunea merge cu viteză maximă, iar cursa pentru finalul poveștii spuse la timpul prezent este aprigă. Rachel află cum reacționează la inimaginabil și apoi găsește o cale – de neimaginat – de a face ceva inimaginabil…

Romanul Lanțul, de Adrian McKinty piate fi comandat online de la Elefant sau Libris.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article
BOOKS50

Minim 50% reducere la mii de cărți. Doar azi!

Next Article
Happy Days

Happy Days Libris: 3 zile cu reduceri de până la 90% la mii de cărți

Related Posts

Total
0
Share