Dan Brown nu putea să rateze prilejul de a scrie un thriller apocaliptic într-o literatură contemporană puternic marcată de elementele spectaculare cinematografice, care transformă mulți autori de cărți în viitori semnatari de scenarii. Așa a ieșit de sub lumina tiparului cartea Origini, o amenințare colosală la adresa omenirii puse în fața mașinilor pe care le-a creat.
Romanul Origini, de Dan Brown, poate fi cumpărat cu reducere de la Elefant, Cartepedia sau Esteto.
Pentru cititorul asaltat din toate părțile de mituri de tot felul, cartea este aproape profetică. Teoriile conspirației aproape nu mai pot fi deosebite de realități, totul este o nebuloasă informațională bine condimentată cu știri false, iar cunoașterea trece neapărat prin potențiale scenarii catastrofice. Nu se mai pote trece strada în ziua de azi fără ca pietonul să nu se uite peste umăr dacă nu cumva un terorist urmează să arunce în aer o clădire… Ne place sau nu thrillerul scris, adevărul este că practic trăim într-unul.
Cercetarea științifică de top intră, așadar, din nou, în război cu răul, prezentat până acum de Brown în mai toate formele. În „Codul lui Da Vinci”, lupta cu fundamentalismul religios s-a desfășurat în catedrale, în „Inferno” complotul a vizat infestarea posibilă prin rețeaua de apă potabilă, iar de data aceasta omenirea se confruntă cu mașinăriile cu creier de plastic care vor să-i fure lumea. Mai exact, un supercomputer (cu accent britanic, foarte la modă…) derulează întreaga acțiune conectat la un iPhone. Două piese mecnice fără viață, așadar, amenință milenii de creație fără să aibă vreo emoție sau vreun scop gândit. Salvarea trebuie, totuși, gândită de faimosul profesor Langdon, care devine cu fiecare roman al lui Brown tot mai puțin uman el însuși, demonstrând o cpacitate aproape… computerizată de a face apel la fișiere dintr-o memorie suprapământeană. „Criza aceasta ne influențează mult mai profund decât ne putem imagina”, spune unul dintre personajele numeroase, multe cibernetice, „vizibile” doar prin intermediul dialogurilor inspirate, cheia succesului acestei cărți. Răspunsul vine mecanic: „Am înțeles. Țineți-ne la curent”, răspunde un sistem de procesare a vocii umane.
Ca în toate celelalte cărți ale lui Brown, finalul nu se lasă mult așteptat, iar acțiunea nu are o clipă de liniște. Personajele umane se comportă ca niște mașini, nu au timp nici să ia micul dejun și nici să meargă la toaletă. De la debutul poveștii, marcat de asasinarea unui personaj futurist celebru care este pe punctul de a face anunțul unei descoperiri epocale, până la întinderea pe 400 de pagini a războiului lumii cu mașinile, totul se derulează aproape ca în viitorul film bazat pe „Origini”. În derularea evenimentelor apar și „marcaje culturale”, cum este Muzeul Guggenheim, precum și simboluri macabre, ca Mausoleul dictatorului Franco, de lângă Madrid. Indiciile sunt și mai criptice decât în poveștile anterioare, întrucât, nu-i așa, avem de-a face cu algoritmi fără viață, a căror lipsă de spiritualitate este un element agravant.
Acțiune la maximum, așadar, în Origini, noua carte despre vechea luptă a unui singur om cu o amenințare planetară.
Romanul Origini, de Dan Brown, poate fi cumpărat cu reducere de la Elefant, Cartepedia sau Esteto.