Una dintre cele mai așteptate, apoi mai vândute și mai apreciate cărți ale perioadei este Povestea mea, de Michelle Obama, fosta Primă Doamnă care a înnobilat Casa Albă cu spiritul său luminos. Cartea de memorii pe care o semnează este încărcată de candoare, de onestitate, este o oglindă a epocii și o mărturie prețioasă despre apartenență, iubire, rasă principii, valori și, firește, ascensiune spectaculoasă.
La 4 ani, Michelle a început lecții de pian. Locuia în Chicago și instructorul muzical obișnuia să strige la copilă și așa a învățat Michelle, încă de foarte mică, să facă anumite diferențe și să traseze anumite hotare. A fost o experiență care a marcat-o până într-acolo încât a păstrat acest stil de a balansa grația cu gravitatea și anecdota cu seriozitatea. Michelle oferă toate acestea în cartea sa. Reamintindu-și de prietenia din adolescență cu fiica lui Jesse Jackson, fosta Primă Doamnă afirmă că „Santita și eu susțineam din toate puterile întărirea tinerilor de culoare de pe tot cuprinsul Americii, dar, totodată, aveam nevoie disperată să ajungem la mall înainte să se termine sneakerșii K-Swiss”.
Aceeași complementaritate, dar la o altă scară, este abordată în Povestea mea și în relația cu Barack Obama. Sunt ca două forțe complet diferite: tendința spre amuzament a lui Michelle se izbește de nevoia soțului ei de solitudine îngândurată. Ea este un strateg și un planificator frontal, el „preferă un zig-zag de improvizații prin lumi disparate”. Din toate aceste piese de fiecare zi, Michelle construiește un edificiu afectiv care pleacă de la faptul că Barack este un imprevizibil, un amestec de Kenya, Hawaii și Kansas ce poartă un nume arăbesc, un veșnic ambivalent. În timp de Michelle se simte, ca studentă la Princeton, ca „un bob de mac într-un bol cu orez”, Barack nu are astfel de anxietăți, se percepe ca fiind un unicat și de aceea nu aparține niciunei clase. Este universal.
Relația lor este, firesc, epicentrul unei cărți care atrage și fascinează. La început, Barack îi scrie lungi scrisori, în timp ce ea vrea telefoane scurte și la obiect. Odată căsătoriți, direcționarea lui spre politică îl transformă „într-o versiune pixelată a bărbatului pe care îl cunoșteam”. Anii la Casa Albă sunt marcați de încercările de fiecare zi ale lui Michelle de a contracara simbolistica măreață a poziției lor – „limuzina, un tanc de șapte tone deghizat în vehicul de lux, capabilă să reziste unui atac cu arme biologice” – cu glume, cu un aer de lejeritate, cu mici mișcări de dans și gesturi pentru detensionare chiar și atunci când nu existau motive de tensiune, cu seri de karaoke și cu renunțarea la formalism de fiecare dată când era posibil.
Povestea mea este când o lectură amuzantă, când o carte care intrigă, când o poveste care revoltă, când o mărturie plină de emoție.
După ce n-a mai fost Primă Doamnă, Michelle a coborât, într-o seară târziu, în bucătărie, și-a făcut un sandwich plin cu brânză grasă, a ieșit pe verandă și a mâncat în liniște. Își amintește că nu s-a gândit în acele clipe „nici la noul președinte și, de fapt, nici la cel dinainte”…
Cartea Povestea mea, de Michelle Obama poate fi cumpărată cu reducere de la Litera sau Cartepedia.
