Cititorul tânăr al zilelor noastre are toate motivele să citească Zidul lui Sartre. Cel puțin din motivul revelației faptului că fiecare generație de oameni este în căutarea aceluiași lucru: sensul existenței.
Scurtă, densă, cu doar câteva personaje, nuvela este ca un ou Fabergé. În interior, la fel de opulent și de plin de sensuri ca și exteriorul, stă așezat un simbol. Frazarea scurtă și concisă, dialogurile puține, stilul simplu și clar, aproape jurnalistic, fac din Zidul acel tip de lectură care lasă un spațiu imens propiei judecăți a cititorului. Sartre este un maestru al provocării minții celuilalt fără să pară că își dorește acest lucru.
Suntem la sfârșitul anilor 1930. Spania lui Franco este teatrul binecunoscut de istorie al unui război civil înfricoșător. Apelul la istorie pe care îl face Sartre se rezumă la acest fundal care creează butaforia necesară personajului principal condamnat la moarte; în rest, totul este despre mintea umană. Pablo Ibbieta intră astfel într-o scenă cutremurătoare exterior doar pentru a-și trăi propria cutremurare interioară. Iar Sartre o manevrează magistral. Pas cu pas, gând cu gând, scriitorul „paginează” mintea lui Pablo care trebuie să se obișnuiască cu ideea morții, să se consoleze cu faptul că viața continuă și după el, să facă pace cu nedreptatea și cu decizia altora, care pentru el este marele final.
Pablo încearcă să-și imagineze inimaginabilul, propria moarte, iar asta nu prea le iese oamenilor. Sartre este în controlul desăvârșit al relatării tuturor emoțiilor umane, și în special al fricii, cea care, iată, ca variațiune pe temerile din toate epocile, continuă să domine în societatea contemporană atât de avansată și, totodată, de plină de fobii care au îmbolnăvit-o la cap. În timp ce unui alt condamnat, Juan Mirbal, îi este teamă de durerea fizică pe care o va presupune execuția, iar Tom Steinbock se gândește maniacal doar cum să scape cu viață, Pablo pretinde de la el însuși demnitate în fața marelui final. Așa că abordează calea cea mai grea: a explora uriașele înțelesuri ale acestui „dat” al omenirii, ursită să moară pentru a renaște.
Coliziunea iminentă cu moartea îl face pe Pablo să reconsidere înțelesurile vieții, dimensiunea sensului existenței și forța care stă în spatele evoluției societății omenești. Mai presus de ambiții, competiție, violență, pasiune, teamă, succes și eșec, eroul principal ajunge să creadă că a fost doar un obiect în marele Univers. Reușind detașarea de tot ce este în jur, Pablo conchide că doar în fața morții omul poate fi capabil de a pricepe că toate zbaterile sale contează foarte puțin la scara eternității și la dimensiunile Cosmosului.
În aceeași clipă în care face pace cu moartea, Pablo pierde sensul vieții. Într-o ciudată întorsătură, este grațiat, făcându-i-se cadou un dar suprem pe care de fapt nu îl mai vrea…
Cumpără cartea Zidul, de Jean Paul Sartre, cu reducere, de la Elefant, Libris sau Cartepedia.
