Recenzie la romanul Păpușile, de Cristina Nemerovschi

Păpușile Relația intimă între două femei rămâne și astăzi, în societatea aceasta atât de libertină, de liberală, de „la vedere” și de „politically correct” (care în principiu nu discriminează pe nimeni…), o chestiune foarte complicată. Atunci când două tinere au o poveste de dragoste nu este percepută deloc, nici pe departe, cum este una între un bărbat și o femeie. Fiecare detaliu este urmărit, secretul trebuie păstrat cel puțin parțial, în fața unora dintre membrii familiei și a unui segment al societății, amănuntele sunt supravegheate… Oricât de stăpâne pe ele, pe propriile dorințe, pe sentimentele pe care le încearcă și pe drumul ales sunt cele două personaje ale cărții Păpușile, tabu-urile sociale veghează… „Domnul P., senatorul, tatăl Lunei, știa deja că facem sex. Maimuțele îl informaseră că rămăsesem nopți multe în camera Lunei și că ne găsiseră dimineața goale, îmbrățișate (…) Spre deosebire de tatăl Lunei, taică-miu nu avea habar că suntem mai mult decât prietene”.

În Păpușile, Cristina Nemerovschi coboară cititorul în toate ungherele unei iubiri care pare clasică, cu singura deosebire că este între două femei. Luna, obiectul adorației, este o frumusețe cu părul roșu, „care i se ondulează sexy pe spatele dezgolit de rochie. O femeie fără vârstă, pe care ești obligat să ți-o dorești, oricine ai fi, orice sex ai avea”, povestește fermecată cea care o iubește. În fond, ce mare diferență față de optica lui Burroughs, care spune că „părul roșcat este minunat… este rar și, de aceea, superior”? Societatea mileniului trei spune că trebuie să se facă mare caz: „Eu și Luna suntem îndrăgostite… Bine, dar sunteți fete!!!, izbucnește el”, tatăl buimăcit…

Nu pare să se fi schimbat mare lucru în percepția generală nici chiar după ce au fost, de pildă, descoperite cu decenii în urmă cele 300 de scrisori de dragoste pe care marea scriitoare Gertrude Stein le-a schimbat cu iubita ei pe viață, Alice B. Toklaswho. Lecția cărții „Păpușile” este așadar asamblată din mici părticele, din bucăți de atmosferă, din „se încălțase diferit de stilul ei, cu o pereche de cizme înalte, cu toc cui. Negre și ele. Avea și o cordeluță cu urechi negre. Era gorgeous”. Contraponderea vine dinspre tatăl părăsit de nevastă, lăsat singur să o crească pe fetița care îl anunță astăzi că iubește o femeie. Undeva, cândva, în interiorul lui de profesor universitar cu ierarhiile bine plasate au preluat controlul simțurile: s-a căsătorit cu o studentă cu 20 de ani mai tânără, blondă și arătoasă. Ea, Ema, este cea care înțelege ce se întâmplă între ele două tinere. „Ema nu se supără. Face ochii mari și întinde o mână după paharul cu vin.Ea știe toată povestea”. În schimb, tatăl ei, bărbatul în cazul căruia societatea nici n-a clipit când s-a recăsătorit cu o tânără ce-i putea fi fiică, tocmai el nu vrea să priceapă (să accepte?…).

„În preajma primului nostru Crăciun împreună, în decembrie 2011, ne-am hotărât că a venit vremea să le spunem și alor noștri că avem o relație”. Riscantă decizie!