Recenzie: “Milarepa”, de Eric-Emmanuel Schmitt (Editura Humanitas)

Recenzie la romanul Milarepa, de Eric-Emmanuel Schmitt, Trad. Ileana Cantuniari, ed. Humanitas, 2013

Milarepa este un roman micuț pe care-l citești dintr-o înghițitură. În cele aproape 60 de pagini condensează o idee care ne bântuie și pe noi de foarte mult timp și anume dacă răzbunarea este bună sau nu. Totul se condensează într-un vis a lui Simon (un parizian), ce revine mereu. Simon se pare că este ultimul care va trebui să povestească a mia oară povestea lui Milarepa. (Romanul vorbește despre Milarepa care a existat în realitate, firul lui mergând, oarecum, pe o poveste adevărată).

Simon, deci, se apucă să povestească unui cunoscut ceea ce și lui îi povestise o femeie misterioasă (care apăruse o dată cu visul) despre Milarepa. Simon se află cumva în trei lumi, cea actuală, cea din vis și cea a trecutului unde se numea Svastika. El trebuia să răscumpere nedreptatea cărei i se făcuse yoghinului Milarepa.

Milarepa a trăit pe munții Himalaya. Povestea lui acolo își are începutul, cât și sfârșitul. Lui Milarepa i s-a făcut o nedreptate de către unchiul lui Svastika, dar și el a făcut o nedreptate, răzbunându-se pe el. Din acest motiv se hotărăște să-și răscumpere greșelile și să ajungă la iluminare. Intervin aici forțe supranaturale, elemente magice, lungul drum spre desăvârșire. Aparent este o poveste simplă, dar privită în sens metafizic pot apărea multe lucruri ce țin de descoperirea noastră, de regăsire și iertare. Depinde din ce perspectivă privim visul lui Simon.

Povestea se derulează repede, dar cititorul nu trebuie să se sperie – ea cuprinde tot ce este nevoie pentru a nu rămâne cu întrebări la final. Întrebări legate de poveste, desigur. În ceea ce privesc întrebările legate de noi, ei bine, asta da, este altă poveste.

Emilia Zăinel

Dacă vrei să citești cartea, o găsești aici.