Recenzie la cartea ”Numărul zero”, de Umberto Eco

Umberto Eco – Numărul zero, trad. Ștefania Mincu, ed. Polirom, 2015

Umberto Eco ne-a pregătit și de această dată un roman delicios, plin de conspirații și mistere, ale lumii italiene din anul 1992, orașul Milano aflându-se în prim-plan. Este o carte de dimensiuni mai mici, comparativ cu celelalte romane importante ale sale, precum Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Cimitirul din Praga sau Baudolino. Se citește destul de repede, stilul fiind simplu și conceput în așa fel încât să nu lași cartea din mână de curiozitate. Este delicioasă, vă spun! Nu lipsesc nici anecdotele specifice autorului „Frica de a muri dă ghes amintirilor” (p. 20), dar nici umorul ce învăluie tragedia, ca dovadă că lucrurile se pot termina așa cum nu-ți imaginezi.

Carte publicata in 2015 la Polirom
Cumpara cartea cu reducere
Colectia BIBLIOTECA POLIROM. Esential
Traducator: Stefania Mincu
Tip coperta: Brosata
Format: 130×200
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-46-5377-5

Domnul Colonna, un scriitor care a încercat să supraviețuiască prin multe mijloace, cpmpunând tot felul de articole, corectând, traducând etc. și colindând din oraș în oraș, este chemat în Milano de domnul Simei, care-i promite o mare sumă de bani dacă va scrie o poveste, în locul acestuia, despre un ziar ce urma să fie lansat. Un târg secret între cei doi. În același mister e învăluit și ziarul care s-ar putea, totuși, să nu fie lansat, dar să se lucreze la el de ochii lumii. Scopul cotidianului Mâine – finanțat de un om de afaceri italian – este de a scrie lucruri neplăcute, mai ales despre adversarii finanțatorului. Cu Simei ca șef și Colonna ca redactor-șef, echipa aleasă pe sprânceană, formată din Maia, Braggadocio, Cambria, Lucidi și alții, ziarul – urmează ca numerele lor să fie numite 0/1, 0/2… până la 0/12 – începe să prindă contur, deși data lansării nu a fost discutată niciodată.

„Ratații, ca și autodidacții, au întotdeauna cunoștințe mai vaste decât învingătorii, dacă vrei să învingi trebuie să știi un singur lucru și să nu pierzi timp ca să le afli pe toate, plăcerea erudiției e rezervată rataților. Cu cât știe cineva mai multe, cu atât înseamnă că lucrurile nu prea i-au ieșit cum trebuie” (p. 17). Așa este caracterizat Colonna de autor, semn că acest grup de „ziariști”, căci fiecare a ieșit din cine știe ce dedesubt al gazetăriei, este „perfect” pentru mârșăviile și răutățile care urmează să prindă formă și să ajungă în casele oamenilor.

Cu toate astea, povestea se complică și ceea ce pare doar o invenție a unei minți hiper-active, și anume cea a lui Braggadocio, devine reală și tare periculoasă. Acesta implică mai multe persoane din redacție, dar mai ales pe Colonna, în povestea sa despre un complot care are ca puncte de reper „armata roșie”, „armata neagă”, Mussolini, Vaticanul și alte grupări ce aparțin perioadei postbelice a Italiei.

Astfel, aceste mistere pe care Braggadocio le sapă cu scopul de a crea un articol de mare amploare, reușesc să țină cititorul atent și implicat. Nici dragostea nu este exclusă din carte, redactorul-șef începând o relație cu Maia, singura femeie din redacție, care are și ea o problemă complicată cu care vom fi nevoiți să empatizăm, la un moment dat.

Gluma se transformă în ceva real și viețile tuturor personajelor se schimbă complet și negândit.

Mi-a plăcut foarte mult romanul care, sub umbrela unor momente de umor și sarcasm, ascunde adevăruri istorice importante. Umberto Eco întotdeauna aduce în discuție, în romanele sale, fapte istorice relevante pentru prezent. El ridică niște semne de întrebare care, câteodată, rămân doar semne de întrebare. O să vedeți despre ce vorbesc!

Cartea poate fi cumpărată cu reducere de la elefant sau de la eMAG.

Emilia Zăinel