Ciocnirea cu colonialismul pare să aibă tuşe speciale atunci când vine vorba despre societăţile nordice, cu abordarea lor aspră, de neclintit. Asta încearcă să portretizeze Kim Leine când povesteşte despre Groenlanda anilor 1700 şi riposta oamenilor locului în faţa agresiunii daneze.
Carte publicata in 2015 la Polirom- Cumpara cartea cu reducere
- Data aparitiei: Mai 2015
- Colectia BIBLIOTECA POLIROM.Actual
- Traducator: Carmen Vioreanu
- Tip coperta: Brosata
- Format: 130×200
- Numar pagini: 480
- ISBN: 978-973-46-5066-8
Cea de-a patra carte a autorului, „Profeţii din fiordul veşniciei”, care a urmat volumelor „Kalak”, „Valdemarsdag” şi „Tunu”, a fost câştigătoare a Premiului pentru Literatură al Consiliului Nordic în 2013 şi a Premiului Jytte Borberg – „De Gyldne Laurbær”. Naraţiunea plasează o acţiune bazată pe realităţi istorice în Sukkertoppen, o aşezare bătută de vânturile iernii groenlandeze şi în care mocneşte revolta în faţa regimului de colonizare danez.
Preotul Morten Falck părăseşte Copenhaga şi pleacă în vestul Groenlandei, încercând să-şi dedice viaţa creştinării localnicilor nebotezaţi. Idealuri nobile, care totuşi nu vor rezista în faţa realităţii: preotul păcătuieşte cu soţia unui negustor, cade în patima beţiei, profita de femeile localnice, fură din proviziile bisericii. Apoi, trecând această etapă, are o altă alegere dură de făcut: colinialiştii sau dorinţa băştinaşilor pentru libertate?
Leine construieşte un roman care la prima vedere este uimitor şi rigid. Nu foloseşte „tertipuri” ca teoriile, nu se lansează în a desena complexitatea infinită a unor personaje, nu complică lectura prin descrieri fără sfârşit. Merge direct la căutarea sinelui de către un om aflat într-o postură istorică tulbure, nevoit să facă faţă oamenilor, situaţiilor, sieşi. În fundal avem politică de Ev Mediu, istorie, lupta dintre asupritor şi asuprit; în prim-plan, lupta omului cu găsirea propriei meniri, cu depăşirea superficialului în abordare. Aceasta este esenţa mesajului lui Leine.
„Stau aşa acolo. El habar n‑are ce vor face. Dar nici nu‑şi doreşte mai mult de atât. E suficient. Se uită la apa umbrită de versantul negru. De fapt e un loc destul de sumbru. Vârfurile îmbrăcate în zăpadă din partea sudică a fiordului strălucesc în soare. Munţii pe care îi văd în zare, în partea de sud‑vest, trebuie să fie în apropierea coloniei. I‑ar fi spus asta, dacă s‑ar fi înţeles.
Se întoarce cu faţa spre ea, şi ea spre el. Zâmbetul ei e foarte rigid, ca o mască. E la fel de emoţionată ca mine, gândeşte el. O strânge lângă el şi ea se destinde, îşi lasă capul pe umărul lui. O sărută, îi simte buzele moi, elastice pe buzele lui tari şi uscate. Ea spune ceva şi îl trage de smocurile răzleţe de barbă. El o ciupeşte de lobul urechii. (…) «Minunată privelişte, zice el. M‑aş putea stabili aici, de fapt».
Când coboară spre aşezare, Amanda e acolo pe coastă şi‑i aşteaptă. Se ridică şi merge cu ei. (…) Îi cercetează mâinile. Sunt aspre şi grosolane şi el îşi aminteşte că sunt responsabile pentru o pătrime din forţa care a fost necesară pentru a mişca din loc şase persoane şi o încărcătură grea pe mai mult de o sută de mile marine”.
Cartea poate fi cumparata si de aici.
Roxana Ichim
Bookura-te de comentarii