Imaginea lui Vladimir Putin, liderul rus care a aprins focurile în Europa la şapte decenii de la Debarcarea în Normandia, fascinează. Ca în cazul multor altor lideri, poveştile despre şeful de la Kremlin şi biografiile care îl înfăţişează adună tuşă cu tuşă la tabloul general.
Cmpara cartea acum la un pret special + transport gratuit. Vezi pretul
Pentru susţinători, este salvatorul patriei, cel care vrea să restaureze forţa şi vizibilitatea marii Rusii. Pentru cei care îl contestă, nu este mai mult decât un tiran. Cert este că revista „Forbes” l-a desemnat ca unul dintre cei mai influenţi oameni ai lumii. Cartea „Putin. Biografia interzisă” pretinde nici mai mult nici mai puţin că şeful care conduce autoritar una dintre puterile lumii, controlând 143 de milioane de cetăţeni, vaste resurse nucleare şi comori energetic enorme este doar un singuratic şi un om slab!
Specialistul în ştiinţe politice şi editorialistul Stanislav Belkovski, a cărui scriere a fost considerată scandaloasă de unii sau şocantă de alţii, crede că secretul înţelegerii lui Vladimir Putin stă în copilăria sa nefericită: „Micul Vladimir, care a crescut practic fără tată şi fără dragoste în familie, era un copil timid şi retras”. Autorul nu furnizează şi dovezi ale celor ce pretinde că s-au întâmplat în copilăria liderului actual de la Kremlin, dar face o aluzie la moartea violentă, într-un accident aviatic, a unui jurnalist de investigaţii care a încercat cândva să dezlege misterul din jurul naşterii şi copilăriei lui Putin. În viziunea lui Belkovski, Putin a căutat întotdeauna surrogate de familie la cei din jur – în Elţîn a văzut un tată, în orfanul Abramovici un frate…
Alte argumente: Putin a fost dintotdeauna un politician singuratic, care aproape a trebuit forţat să intre la Preşedinţia Rusiei, a fost presat să ia decizii şi preferă mai mereu să-şi petreacă timpul în compania animalelor sale. Imaginea de forţă pe care o proiectează la nivel mondial este doar o chestiune de PR: „Acesta este adevăratul Putin. Fuge de oameni. Prietenii săi cei mai buni sunt labradorul Conny şi ciobănescul Buffy, singurii săi colegi de cameră de la reşedinţa prezidenţială”.
Chiar dacă pare „psihologie de doi bani”, teoria lui Belkovski a reuşit să stârnească un oarecare interes în străinătate, mai ales când vine vorba despre cât de bogat este „singuraticul” în chestiune. Pe de o parte, purtătorul de cuvânt al şefului de la Moscova spune că „afirmaţiile lui Belkovski sunt doar nişte prostii”. Pe de altă parte, Belkovski a făcut senzaţie cu interviul din „Die Welt”, în care afirma că Putin a beneficiat cu miliardele de dolari de speculaţiile financiare ante-criză.
Cartea lui Belkovski nu este atât adevărul despre Putin cât o abordare a realităţilor unui sistem pe care acesta a ajuns să-l întruchipeze: adevărul şi mistificarea merg mână în mână, informarea şi dezinformarea creează o confuzie necontenită, teoriile conspiraţiilor abundă şi generează ideea că în această ţară a oligarhilor extrem de bogaţi şi a unei populaţii cvasi-nostalgice, totul este posibil.
Cmpara cartea acum la un pret special + transport gratuit. Vezi pretul
Roxana Ichim