Recenzie: Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah

Carte caldă ca o zi de vară, Unde pădurea întâlnește stelele este plină de atmosfera aceea toropitoare și densă a unei lecturi care, odată parcursă, face cititorul să gândească, o dată în plus, că uneori – poate de mai multe ori… – este nevoie ca fiecare să privească dincolo de zgomotul cotidian imediat pentru a se regăsi.

Pe de altă parte, cartea de debut a lui Glendy Vanderah are și o componentă de mister. Ce poate căuta o copilă în mijlocul unei păduri din Illinois, desculță, în pajama, spunând că este de pe planeta Hetrayeh? Jo, eroina care o găsește, are multe răspunsuri de aflat, propria istorie de narat, iar relația cu micuța Ursa va fi revelația vieții ei; extraterestra îi promite să-i scoată la lumină secrete din adâncul sufletelor altora. Și Jo, ornitologul cu inima frântă, precum și Gabe, care vinde ouă pe marginea drumului și care are propriile cicatrici de apărat, cedează; Ursa devine un straniu companion, cu mistere proprii și o încărcătură de magie pe care cititorul o duce de bunăvoie, chiar cu nesaț. În tot acest timp, nicio clipă nu se pierde acea calitate a narațiunii, care învăluie pe cel ce citește ca o baie caldă după o zi de lucru.

Ursa povestește că a sosit la un soi de școală de pe Terra, pentru a învăța despre cinci miracole și, în timp ce o face fără să le și releve, acționează ca un agent coagulant între Jo și Gabe. Protejând-o pe copila din altă lume, destăinuindu-i ce îi arde în mijlocul forurilor interioare, cei doi își găsesc drumul unul către celălalt. Mama lui Jo a murit de cancer și ea însăși a învins greu și foarte de curând aceeași boală. La un alt capăt de cer, Gabe și-a pierdut încrederea în mama lui, s-a îndepărtat de familie și pare să se fi pierdut pe sine. Ursa îi îndeamnă să se destăinuie, îi descoase cu inocență și, marcați de propriile trăiri, cei doi pierd din vedere deseori că Ursa însăși este un miracol. Nu este mai puțin adevărat că micuța extraterestră face totul pentru a-și păstra povestea la distanță. Și nu întâmplător; are un inamic teribil și mult mai aproape decât s-ar putea imagina. De la un moment dat înainte, cititorul nu mai știe dacă făptura din altă lume este o entitate pozitivă sau dimpotrivă, dacă intențiile sale sunt oneste sau dacă în spatele gingășiei irezistibile a unui copil se ascunde vreo forță malefică.

Combinație fermecătoare de mistic, science-fiction și reflector pe cele mai sensibile cotloane ale sufletului omenesc, „Unde pădurea întâlnește stelele” este, până la urmă, o poveste de vacanță… sau un petic de miracol posibil… sau o lectură mângâietoare… sau un fragment de viață care privește spre cer pentru a putea evolua pe pământ, în lumină.