fbpx
Despre noi
Incursiuni virtuale in fascinanta lume a cartilor. Colectii de recenzii si recomandari, suntem receptivi la tot ce se poarta citit. Iti multumim pentru vizita!

Regina diavolului, de Jeanne Kalogridis

Câte nu s-au scris despre celebra Catherine de Medici, fiică a maleficei familii care conducea Florenţa, măritată cu un descendent regal al Franţei şi ajunsă o regină superstiţioasă, o criminală în toată regula, care a fost capabilă de orice josnicie pentru a-şi apăra copiii şi a le securiza tronul! Dar parcă nu s-a scris destul totuşi, şi, odată cu creşterea apetitului public pentru vrăjitorie şi vrăjitori (vezi succesul ficţiunii numite „Harry Potter”, de pildă), Jeanne Kalogridis face apel, in Regina diavolului, la o serie de întâmplări adevărate care sprijină ideea veşnic argumentabilă că viaţa a „bătut” întotdeauna orice închipuire.

regina diavolului

Facem cunoştinţă cu o tânără iniţial normală, care va fi marcată la un moment dat de puterea familiei ei şi de necesitatea ca ea să devină un pion politic. Cum altfel în Evul Mediu decât prin mariaj? Şi uite aşa tânăra Catherine de Medici ajunge soţia prinţului Henri. Chiar sosită într-o lume nouă, cu alte reguli, tânăra prinţesă continuă să practice astrologia şi să fie fascinată de vrăjitorie şi otrăvuri. Mai mult, „ca să nu se plictisească”, începe să se implice în intrigile de la Curtea franceză. Şi într-o zi ajunge regină. Cronicile vremii arată că, pentru a nu fi alungată de la Curtea care insista pentru „o linie franceză” a succesiunii la tron, Catherine ar fi băut urină de măgar pentru a rămâne însărcinată şi a-şi asigura astfel domnia. Până la urmă, i-a născut Franţei opt copii, dintre care şase au supravieţuit.

Graţie unei ample şi serioase documentări, autoarea reuşeşte să redea nu doar latura „magică” a acţiunilor Catherinei, ci şi tenebrele sexului fără limite şi ale violenţei neîngrădite care se petreceau în spatele unei etichete stricte, ca o culme a ipocriziei. La toate acestea se adaugă descrierile unor ritualuri vrăjitoreşti la care participa regina, care mustea de superstiţii şi nu mai putea, la un moment dat, să trăiască fără prezicerile lui Nostradamus. Chiar aşa venită din ţara Papilor, susţinând oficial umanismul Renaşterii şi purtând crucea creştină la gât cum era!

In Regina diavolului, Jeanne Kalogridis aduce în lumina mileniului trei un personaj fascinant, combinaţie uluitoare între cele mai fireşti sentimente, dorinţe şi gânduri ale unei femei din Evul Mediu care nu era nici săracă, nici ignorantă şi adâncurile negre ale unui pion politic într-o Europă în care, la cele mai înalte niveluri, cine nu moştenea era sortit pieirii. Catherine este secondată de personaje puternice, care întăresc tabloul general de corupţie şi degradare morală pe care îl înfăţişa aristocraţia franceză a secolului XVII. Mamă a trei regi ai Franţei care au domnit pe parcursul vieţii ei, Catherine a „navigat” cu crima şi uneltirea necruţătoare prin epoca marcată de neîntrerupte războaie civile şi religioase, în numele moştenirii la care aveau dreptul fiii ei. Este suficient să amintim implicarea ei în decizia masacrului din Noaptea Sfântului Bartolomeu!

La vârsa de 40 de ani, un neguţător veneţian care a văzut-o o descria astfel: „Are gura prea mare şi ochii prea proeminenţi ca să poată fi considerată o frumuseţe, dar este distinsă, are o piele minunată şi nişte mâini magnifice”. În clipa morţii ei, ultimul dintre fiii care au domnit o numea „mama întregii ţări”. În 1793, o ceată de revoluţionari i-a aruncat rămăşiţele într-o groapă comună.

Cartea Regina diavolului, de Jeanne Kalogridis o gasesti la Elefant / Libris / eMAG.

Roxana Ichim Istudor
Total
0
Shares

Bookura-te de comentarii

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous Article

Zorba Grecul, de Nikos Kazantzakis

Next Article

5 serii de autor Nemira cu 45% reducere

Related Posts

Total
0
Share